Jazz si poezie la Mogosoaia…sau cum sa faci misto de dusmani

Pai da….daca aveti cumva o persoana antipatica, vreun dusman sau pur si simplu partea intunecata din voi va cere sa faceti o gluma proasta cuiva…o idee buna ar fi sa il trimiteti la palatul mogosoaia la urmatorul eveniment Jazz si poezie! Ce diavol vrajitoresc m-o fi posedat pe mine duminica dupa amiaza de m-am dus de buna voie si nesilita de nimeni la supliciul de mai sus inca nu am descoperit dar sper ca data viitoare sa am ceva mai multa minte….or pur si simplu m-a mancat in fundul cel mare al catelei de vrajitoare. Oricum ar fi , cert este ca duminica,in timp ce trandaveam cu patima pe canapea urmarind cu maxim interes o musca nesimtita care se rotea fara sa ameteasca de vreo 10 min imi trazneste ideea nastrusnica de a da o raita pe la mogosoaia…bine.. vizita nu chiar total lipsita de interes avand in vedere ca viza si o portie de sarmale afumate plus conversatie suculenta cu directoarea de restaurant , o femeie extraordinara de altfel. Si cum multe motive nu imi trebuie mie ca sa incalec pe matura, am incarcat cateaua de vrajitoare si pe aci ti-e drumul.
Toate bune si frumoase, ajungem la palat, parcam pe furis in padure (ca suntem prea putori sa parcam ca lumea civilizata in parcare) mintind cu nerusinare paznicul ca avem de lasat un pachet mare la restaurant….si o luam usurel pe pajiste sa ajungem la terasa. Lumeeee…lumeeee ca la revolutie, niste domni cu burti paroase invarteau micii pe gratar, domnitele isi faceau planul cincinal de scuipat bomboane agricole (seminte 🙂 pe iarba, puradeii se fugareau de colo , bunicii adormiti pe la soare pe scaunele pescaresti…in fine un peisaj idilic care sigur crea un preludiu potrivit pentru ceva sa fie……Ne strecuram noi printre mici, burti, furnici, seminte  cotim dreapta pe langa palat si….in fata noastra troneaza o scena improvizata cam de 2 metri , 20 scaune aliniate ca la camera de gazare si o maaare de gura casca…Cateaua de vrajitoare nu are nici ea alta idee mai buna decat de o rupa la fuga pe pajiste printre trupuri tolanite ambetate de  „poezie” care rontaiau fel de fel (obiectul ronteielii era oricum obiectivul ei final). Un maidanez frumusel foc  topaind de zor printre marea de poeti lungiti la soare, observa de la distanta superba catea de vrajitoare si incepe balamucul…dra alearga, domnul maidanez dupa ea, eu dupa amandoi…..pana cand …orbiti de soare…ramanem toti trei impietriti….da…ce sa vezi….minune…in fatza noastra, tolanit pe o parte , total impasibil, parand sa leviteze cumva…era chiar el…BOB MARLEY….inebunita ma caut de un pix , de aparat foto….dar stai …creatura isi intoarce chipul spre mine…parca parca…aduce totusi a un Gheorghe as zice….. Si cat se invarteau in capul meu vraiste ba Bob ba Gheorghe…ba Vasile..cel mai simpatic maidanez in viata se gandeste totusi sa rezolvam dilema ….nici una nici doua se infige in latzele creaturii , apuca cu strasnicie de doua cozi mizerabile din capul lui si incepe …stanga…dreapta…fatza….tragi si fuge :))))…eu ramasesem intepenita, cateaua se uita cu dispret la hartistul din fatza noastra, poetul tipa ca din gura de sarpe, maidanezul se amuza teribil :). Am exersat imediat o privire albastra si inocenta si cu cel mai natural are de care eram in stare o iau catinel spre masa rezervata pe terasa (sunt prea fitzoasa sa ma duc asa la noroc poate poate gasesc ceva). Ufff..usurata ca am scapat totusi nebatuti, cu cateaua la dreapta si maidanezul sub masa, ma conversez un pic cu dna directoare, in asteptarea sarmalelor magice de la mogosoaia (sunt geniale jur)…timp in care incep sa devin atenta la spectacol….o tanti, imbracata cu fusta trei sferturi si camasa de secretara, cu niste plete netunse …in fine o fiinta total anosta…recita….banuiesc ca asta face..de vreme ce 30 persoane asezate cuminti in fatza ei ii absorb cuvintele ca niste tampoane ob…Incerc sa fiu mai atenta….nu reusesc jur..femeia tanguie niste cuvinte fara noima…niste propozitii alambicate numai bune de spanzuratoarea..din cand in cand ridica glasul si ne cearta…apoi se cearta singura….si lacrimeaza…Clar …cucoana nu are toate tiglele pe casa! Ma uit nauca in jur….poetii de pe pajite cazuti in levitatie suprema, Bob cel ramas fara cozi (una era sub masa in gura maidanezului)..par singura zdravana la cap…incep sa am senzatia dubioasa ca am nimerit la spitalul de nebuni…dar stai acolo nu au sarmale incredibile….Cucoana zbiara si ameninta….un poem politic zice vecinu’ de masa…aha incuvintez inteleapta…credeam ca e reteta de la spital zic cu jumate de gura…se opreste apoi brusc…toata lumea ingheata…ne temem sa respiram….si plange iar…doamne! In timpul asta mananc sarmalele simtindu-ma oarecum vinovata, ca si cum comiteam o mare infamie…..cand ce sa vezi…..apogeul abia urma…o alta duduie, imbracata in rochie de stamba galbena, cu un turban albastru electric, in picioarele goale, aducand vag cu cesaria evora cand mergea la piata pe vremea cand era o necunoscuta..incepe sa cante…adica asa ziceau vecinii de masa..ca ..canta….jazz….cu greu cu greu recunosc  Ausencia cesarei…schimonosita si balmajita de iti smulgeai parul din cap. Alaturi de dansa, un nene care as fi putut sa pun pariu ca este contabilul evenimentului zdrangane trist la o chitara…in fine  macar cucoana 2 nu tipa…tot e bine…pe naiba….la un moment dat un raget de tigresa ne inspaimanta pe toti…maidanezul s-a facut mic la picioarele mele, cateaua care oricum e surda de o ureche se uita nelinistita iar eu tocmai am scuipat jumate din paharul cu apa pe masa…asa sperietura jur ca nu am mai tras demult….oamenii din jur se uita cu repros la mica mea ceata (trebuie ca suntem tare comici) si cineva ma face profana….in fine ce sa o mai lungesc..termin sarmalele, pup directoarea, nu imi mai trebuie nici tigara…pup si maidanezul…pe care il botez Bob…iau cateaua  si o tulesc englezeste. Concluzii….departe de a fi o analfabeta sper eu, ba chiar cu ceva simt artistic zic tot eu….ori eu am avut halucinatii ori cucoanele astea trebuie puse urgent pe pastile. Ca eu asa arta zau ca nu pricep frate….am ramas totusi inmarmurita de urmatorul vers ” Am fost fecundata de umbra sexului pe perete!”…nu eu oameni buni..cucoana cu probleme :)…..
Curioasa cum sunt am gugalit un pic si descopar ca marea poeta se numeste Magda Carneci..si ca sa va dati seama cam ce arta mirifica produce..reproduc un pasaj scris de un cetatean la fel de „zdravan” ca si ea…..aha si astept tradurecerea la text 🙂
Concluzia dupa amiezii mele de duminica….mare ti-e gradina doamne si multi poeti i-au sarit gardul..

Se poate observa că poezia Magdei Cârneci e, înainte de orice, o poezie cu o acută carnaţie senzorială, o poezie a visceralităţii fiinţei şi a unei realităţi proliferante. Eul poetic trăieşte cu exaltare revelaţiile şi exasperările unei existenţe debordante, torenţiale, fiind conectat, cu toate simţurile şi firele sale, de aspectele unui real halucinant, prin prezenţă supradimensionată şi pondere: „dacă acele ţipete, acele lătrături,/ sfâşiind carnea nopţii/ sunt ale ochilor care încep să zărească prin ceaţă,/ sunt ale urechilor care încep să audă/ un ultrasunet insuportabil,/ degetele presimt, mirosul profetizează,/ nervii explodează încet, flori carnivore în întuneric,/ deschizându-se către/ o vastă insesizabilă pradă,/ sunt ale limbilor lumii încercând bâlbâit/ să rostească“. Asumarea cotidianului se produce printr-o radicalizare a viziunii şi, în acelaşi timp, prin demistificarea poncifelor şi canoanelor, într-o percepţie nudă, austeră, a unei realităţi convulsive şi devorante:
Iarăşi am ajuns în această piaţă fără ieşire./ Oare cum am ajuns? cine ne-a împins? Cine ne-a închis cu de-a sila?/ Lumea din afară din nou nu mai poate fi transformată./ Toate ideile noastre, scoase în lume, s-au dovedit criminale./ Grămezi de iluzii şi manifeste ard mocnit în toate cotloanele./ Utopia, totuşi, ameninţă încă. E adânc semănată în noi. Ea e muma realului.// Trebuie să ne eliberăm de ciuma asta vopsită./ Dacă nu mai putem schim-ba lumea, atunci lumea trebuie oprită./ Trebuie adusă în noi, trebuie înghiţită./ Acolo, în noi, ea e liberă, ea mai poate fi transformată./ Cea mai bună lume e-n noi. Noi suntem lumea ce trebuie// din nou din nou inventată. Am văzut raiul/ râuri de rubine şi lapte pe străzi/ urale, steguleţe, ovaţii/ cuvinte mari de aur, ridicate pe piedestale în pieţe/ urlete, spume la gură, aclamaţii,/ am văzut cu ochii mei raiul […]// Am văzut şi eu raiul/ uzinele sale de cristal şi neoane/ hidrocentralele sale de raze şi duh/ minele sale de uraniu şi diamante/ crescătorii lui de oameni noi şi desăvârşiţi// Am văzut uşile, porţile,/ ghişeele lui nichelate, pline de becuri aprinse şi reflectoare:/ în faţa tejghelei, un bărbat se transformă în broască/ în faţa portarului o femeie se preschimbă în cârtiţă/ în faţa şefilor un copil se transformă-ntr-o cârtiţă// Am văzut cu ochii mei raiul/ el e aici, lângă voi, bucuraţi-vă/ şobolani din toate subsolurile/ cârtiţe din lumea întreagă/ şoareci din suflete şi din toate cuvintele// iubiţi-vă/ uniţi-vă/ devoraţi-vă!