Noapte buna sufletul meu!

Candva mi-am promis sa nu scriu despre lucruri sau intamplari triste. Dar uite ca viata este facuta din mixtura asta afurisita de zambete si lacrimi, de bucurie si agonie..de speranta si regret.
Sa scrii despre un caine, atunci cand noul Papa tocmai a fost reales sau Nastase ne da cu flit de la inaltimea furaciunilor lui, poate parea aproape o ofensa ma gandesc. Dar eu vreau sa vorbesc despre ursoaica Maya.
Pentru unii oameni, un caine este doar atat, un patruped domesticit, care iti apara casa, ograda, care poate daca face parte dintr-o rasa suficient de fitoasa iti asigura admiratie publica, sau poate chiar mod de a face niste bani frumosi din vanzarea puilor. Pentru altii insa, cainele este prietenul lor drag, sufletul in fata caruia nu le este jena sa planga, sa strige, sau sa rada dupa bunul plac. Fiinta care stii ca te iubeste indiferent de cat de ciudat esti. Ii vezi in parc, mergand alaturi caraghiosi, imprumutand unul altuia pana si trasaturi fizice. Te amuza atasamentul uneori hilar al acestor perechi.
Pentru mine, ursoaica Maya a fost echilibrul meu sufletesc. Au fost ochii care m-au privit cu drag chiar si atunci cand o certam pentru diverse magarii (si cine are samoyed stie cam ce le poate coace mintea) sau cand nervoasa o grabeam fara rost neintelegand ca pentru ea si doar o clipa era important sa stam impreuna.
O vad inca la dreapta mea in masina, ii simt inca mirosul cu aroma de oaie, ma trezesc pentru ca nu o aud sforaind cu patima langa patul meu. Si totusi simt nevoia sa va spun despre ea. Despre un suflet frumos de catel, care mi-a bucurat sufletul si viata, care mi-a predat o lectie..o lectie pe care cu tristete mi-am insusit-o. In adevarata dragoste, egoismul nu poate exista.
Cu ani in urma, intr-o noapte geroasa de iarna, am plecat obosita de la birou. Afara era un viscol de iti lipea genele si abia puteai respirai din cauza frigului. Am dat zapada de pe masina si ca de obicei , Maya mea s-a jucat in jurul masinii cu zapada pe care o aruncam. Am plecat. Cam dupa o jumatate de ora de mers, mi-am dat seama ca ceva nu este in regula. In masina nu duhnea a oaie si nu erau bale pe umarul meu. M-am uitat si retrovizoare si am inghetat. O uitasem pe Maya in parcare. Nu stiu cum am ajuns inapoi, am condus ca o nebuna, convinsa fiind ca am pierdut-o si blestemandu-ma pentru nesabuinta mea. Am ajuns in parcare si am inceput sa plang. Maya statea nemiscata in viscol, pe locul masinii, cu genele lipite de zapada, dreapta ca o statuie. Cand m-a vazut a inceput sa dea din coada, sa se bucure si sa ma linga pe fata cu o bucurie de nedescris. Plangeam de fericire si usurare ca nu am pierdut-o dar si de necaz pe inconstienta mea. Apoi am realizat ca eu, ca om, m-as fi batut pentru ceea ce am facut. M-as fi suparat zile intregi. Cainele meu nu s-a suparat pe mine pentru ca am abandonat-o…ci doar s-a bucurat pentru ca m-am intors la ea. M-a iubit la fel.Ca si cum nu gresisem, ca si cum conta doar prezenta mea acolo.

Asa era Maya mea..un suflet imens de catel. O pereche de ochi blanzi si veseli care imi luminau diminetile. O ursoaica alba, care desi batrana se chinuia sa tina pasul cu mine si ma privea uneori intrebator..tu nu vezi ca am imbatranit? Si plimbarile noastre in parc s-au transformat in ore lungi de stat pe banca in fata lacului. Citeam, scriam sau pur si simplu priveam oamenii. Eu nepasatoare, ea intrigata cumva. O atrageau oamenii dar nu isi dorea sa ii cunoasca si nici sa simta mangaieri fatarnice. A iubit doar cateva persoane. Extrem de putine. Isi manifesta afectiunea rar si doar prin protectia pe care o oferea. Bucuria ei simpla de viata era doar aceea de a fi impreuna. Nu conta cat de cald sau incomod este in masina, daca mergeam cu orele sau zilele. Simplul fapt de a fi impreuna era bucuria ei. O bucurie simpla si de neinteles pentru mine, omul obisnuit sa conditionez sentimentele. Uneori o surprindeam privindu-ma si ma rasteam la ea..de ce ma iubesti? nu merit! Si atunci isi intorcea capul amuzata, cu superbul suras Samoyede pe fata ei caraghioasa.
Au trecut anii si a venit ziua cand mi-a cerut sa imi amintesc lectia egoismului. Am stiut din ochii ei, ca  timpul nostru impreuna s-a scurs nedrept. Am inteles ca egoismul de a o tine pe calmante doar pentru a mai fi cateva zile cu mine nu are de-a face cu dragostea. Ma doare inca fizic pana si amintirea clipei in care am pus mana pe telefon sa sun veterinarul. Este inuman sa fii nevoit sa faci asta. Sa te desparti asa de ceea ce ai iubit. Dar daca iubesti asa cum el, cainele tau te-a invatat, vei intelege ca pentru ei, dragostea este simpla, neconditionata si total lipsita de egoism. Asa am inteles eu. Nu cred sa vad un astfel de altruism vreodata la semenii nostri si nu cred ca suntem in stare sa iubim atat de simplu.Si nici nu cred ca vom fi in stare sa ii iubim asa cum stiu ei sa ne iubeasca pe noi, oamenii.  Mi-am smuls sufletul si am lasat-o sa plece. A adormit in bratele mele linistita si nu am putut decat sa ii spun : Noapte buna sufletul meu! Te voi iubi mereu.