Rendez-vous in cimitir!

Ziceam ca pe asta nu o mai scriu. S-a intamplat anul trecut si uite ca m-am luat cu biznisul si am uitat sa va povestesc! De ce acum? Pentru ca astazi am fost din nou la cimitir la tataie, saracu’ de el si mi-am adus aminte. Si uite asa, pe vreme ce ieseam pe poarta cimitirului, am inceput sa rad cu lacrimi, spre oroarea unei babe indoliate si a portarului. In plus, mi-a cazut si o castana in cap…daca asta nu era tataie, sa nu imi ziceti mie vrajitoare!
Ca sa o iau cu inceputul, ar trebui sa o aduc mai intai in lumina reflectoarelor pe Dana, prietena mea buna, jumatatea mea de florareasa si in general pacostea din viata mea. In telefon este trecuta Nevasta! De ce? Pentru ca are toate insusirile unei neveste : este omniprezenta, atotstiutoare, tafnoasa si din cale afara de cheltuitoare. Mda.
Cu Nevasta imi fac veacul cam toata vara. Si de placere si de nevoie. In ziua de care vreau sa va povestesc, era sa zicem oarecum o placere nevoita 🙂
Umblasem creanga toata ziulica pe la diverse tarabe si dughene, cautand fel de fel de zorzoane pentru atelier si flori. Cam pe la jumatatea zilei, ce ii vine Nevestei mele in cap: sa mergem la manastire la Cernica sa dam acatiste! Nici mai mult, nici mai putin!
M-am invoit! Nu pentru ca as fi vreo bisericoasa, ori pentru ca aveam vreun acatist dosit in chiloti, ci doar pentru ca, santajista fiind din fire, m-am gandit ca in felul acesta o oblig sa mearga cu mine si la cimitir la tataie.
Zis si facut. Plecam noi hotarate. Zic, hai mai intai sa se inchine Nevasta-mea pe la icoane. Ajungem la Cernica, facem cruci, matanii, temenele..tot tacamul. Ocazie cu care observ si faptul ca tinuta Nevestei nu era tocmai din cale afara de pioasa: o rochita scurta (da scurta tata) si infoiata, sandale cu platforma- bucuria piticului si poseta inzorzonata. Nevasta-mea e si haioasa rau, un pic plinuta, merge asa leganat, de numa-numa. En fine..aprinde dansa lumanari, pupa icoanele, da acatiste..pana se lasa seara. Ocazie cu care realizez ca trebuie sa imi duc la capat planul de santaj. Asadar o zoresc pasaminte spre casa si in masina incep:
– Auzi nevasta, ai treaba?
Nevasta..reculeasa de la biserica
– Nu…si totusi tematoare..da de ce?
– Ma gandeam..eu am mers cu tine la manastire..nu vii si tu cu mine undeva?
-Mai exact?
– La tataie..imi incerc eu norocul.
Tacere..dupa vreo cinci minute, timp in care eu o luasem oricum deja spre tataie, se trezeste.
– Auzi da unde sta tataie?
– Uite aici nevasta..o informez eu docta, parcand in fata cimitirului Pantelimon.
-Glumesti nu? E seara!
– Hai Nevasta ca nu stam mult. Schimb si eu o vorba cu tataie si plecam, Eu asa ti-am facut? Nu te-am lasat eu sa pupi toate icoanele??
Mai impinsa, mai amenintata, se da ea jos din masina si haida la tataie. Acu’ sa va zic drept, tataie saracu e mai pe jumatatea cimitirului si cam mergi de ti se uraste cu viata pana la el. Stam noi ce stam, trag o tigara pe cruce la tataie, ii mai povestesc una alta…cand o haita de maidanezi apare dracu de dupa cruci si incep sa ne latre. Nevasta-mea, nici una nici doua, in loc sa se calmeze si sa discute cu ei, o rupe la fuga peste morminte, cu trocaletii ei cu platforma lipaind in toate directiile si maidanezii dupa ea. Dupa ce reusesc sa imi potolesc rasul, anunt nebuna ca ar fi cazul sa ne luam talpasita din cimitir..nu de alta, dar deja era intuneric si devenise cam infiorator. Lipa lipa inapoi spre poarta..cand surprizaaaaa. Portarul cel cretin, inchisese si plecase acasa!!! Doamne, daca as fi avut inspiratia sa ii fac Nevestei o poza in secunda in care a realizat ca suntem inchise in cimitir, urmand sa ne petrecem noaptea cu tataie si maidanezii…
Zic sa o linistesc..
-Hai nevasta sa incercam la poarta mare..si daca nu…gardul asta nu e chiar asa inalt!
Mi-am luat o geanta in cap si nici o replica vorbareata in schimb. Mergea apasat, cu trocaletii ei inalti, ferindu-se parca si de umbrele din cimitir.
Pline de speranta, ne-am repezit in cele din urma la poarta visata…insa ..soc si groaza: un lacat mare cat fundul meu, ne sfida uricios de pe poarta. Nevasta deja o daduse in plans si amenintari :). Eu recunosc..lesinam de ras. Situatia era mai mult decat comica…cam la fel de comica pe cat a fost si mutra portarului de noapte, caruia I-am ciocanit tematoare in gemulet
– Aloooo…neneaaaa…suntem si noi pe aici prin cimitir..ne puteti ajuta?
Omul daca nu a facut infarct atunci..cred ca nici nu va mai avea vreodata nevoie de aspacardin!
Partea buna a fost ca ne-a deschis poarta…partea proasta a fost ca poarta asta dadea exact in soseaua de centura…iar noi a trebuit sa ne intoarcem pe jos pana la masina..pe centura…sa va amintesc cum era imbracata Nevasta-mea??
Nu stiu de ce..din ziua aceea, Nevasta cand aude de tataie, se uita brusc la mine, cu o cautatura criminala!