Day 3
Ganduri londoneze departe de tara..
La multi ani Romania, de la mii de kilometri..crede-ma ca este tare placut sa iti fac urarea de la asa distanta! Nu trebuie sa te simti prost, o fac tot din mijlocul romanilor..e drept a celor care au ales sa traiasca in civilizatie, sa plateasca taxe si impozite de care sa si beneficieze sub forma unui sistem sanitar coerent, a unui sistem de invatamanat, locuinte confortabile si decente, privelistea unui oras superb, sosele adevarate…toate aceste mici marafastlacuri care par desuete, stiu!
Ne-am pupat, am mancat carnati si ne-am zis la multi ani intre noi romanii! Am primit extra ciocolata la clatite, de la romanca care le vindea. Am zambit unii la altii…e greu dar e si bine departe de tara.
M-am bucurat pentru prietenii mei, ca au reusit sa isi faca un drum aici. I-am revazut cu mare drag dupa cativa ani, de cand le-am organizat nunta. Se intorc din cand in cand in tara..in vacanta! Si sunt bine. Au avut curajul si nebunia de a o lua de la capat intr-o alta tara. Una care sa ii respecte! Ma bucur tare ca au reusit!
Si sa vedeti ce o sa ma bucur cand voi reusi si eu..e drept, cel mai probabil in insorita Italie! Imi trebuie doar un pic de curaj sa pun punctul final!
Si acum cred ca este prima oara cand am curajul sa si scriu chestia asta. Sa fie oare inceputul? Asa sper…pentru ca vedeti voi, mie nu prea imi mai picteaza viata in culori, o ie superba de Maramures..mitocaniile borfasilor din jurul meu, nu sunt acoperite de susurul Jiului, hotia si lipsa de respect fata de mine ca cetatean care munceste in medie 12 ore pe zi, nu mai sunt sterse de imaginile cu munti si vai! Stiu doar ca pe Valea Oltului imi cad pietre pe masina! Pe un drum european, pentru care eu platesc rovinieta. Ca eu datoriile financiare mi le indeplinesc. Luna de luna. Si daca nu o fac, am conturile blocate imediat!
Si mai stiu ceva: pe coana mare nu o pot duce la un azil de stat, sa fie ingrijita profesional. Pe de o parte, pentru ca aceste azile arata ca niste antecamere ale mortii. Pe de alta parte, statul, ala caruia i-am platit ani grei de taxe, care opreste impozit pana si din pensia bunicii, a urlat la mine: daca are rude gradul 1 care o pot ingriji, nu o primim! Decat daca are certificat de handicapat..da da, ala care se ia cu spaga de la comisie! Azilul particular nu mi-l pot permite. Asa ca am angajat femeie. Care face si ea ce poate! Si toate astea pentru ca muncesc si platesc impozite!
Maine voi trimite 100 de ron unei fete bolnave. Care nu este normal sa aibe nevoie de cheta pentru a trai si a urma un tratament! Aseara la cina, Victor casca ochii mari la mine, vorbind despre asta: adica cum sa platesti? Aici da statul. E drept ca trebuie sa astepti, daca nu mori, nu e urgent! Dar nu exista sa dai bani daca esti asigurat! Vorbeam despre copiii desculti de la semafoare , care imi sfasie inima cand ii vad pe ger, in pijamale, desculti si cu un catelus in brate. Nu e normal sa vad asta, sa imi fie rau fizic, cand vad atata nepasare. Pentru ca statul ii lasa acolo! Si ii va lasa si in urmatorii 20 de ani! Victor avea senzatia ca vorbesc despre Somalia..sau Mozambic probabil. Si totusi povesteam despre orasul in care respir zi de zi.
Vorbeam cu detasare, pentru ca ma simteam in siguranta, intr-un oras civilizat, unde nu te alearga noaptea boschetarii si cainii vagabonzi.
Asa cum privesc cu detasare si romanticii incurabili care au impresia ca Ia de maramures le va da vreodata o viata decenta in pitoreasca noastra tara! Prefer sa o port cu mandrie la pantalonii de piele, in alta tara..sa citesc romanele noastre superbe, sa ascult muzica noastra..dar de la distanta.
Lasitate sau simt al supravietuirii? Who knows…Pana la urma este viata mea si nu se stie cat de scurta poate fi…
ILY Cotzo
În spatele Măștilor
În spatele Măștilor
Cum Nu am fost eu în Peru.