Abonează-te pentru a afla de îndată ce postez un articol nou.

AVENTURILE PRINTESEI LEELOO – Taramul Oamenilor

PRIMA PARTE AICI :
http://vrajitoareasamantha.blogspot.ro/2014/02/aventurile-printesei-leeloo-taramul.html

AVENTURILE PRINTESEI LEELOO – Taramul Oamenilor

Printesa Leeloo astepta sa vina noaptea la Castel. Isi imbratisa inca o data mama si copiii Sperantei, lua cu ea cateva farame de speranta si lacrimi de bucurie si se lasa sa alunece catre Taramul Oamenilor pe o raza de luna. Era o iarna grea si zapada se asternuea ca un covor gros.
 Printesa Leeloo cobori increzatoare de pe raza ei de luna si lua chipul unei cateluse zvelte si vesele. Parul ei carliontat se transforma deindata intr-o blanita sarmoasa cu nuante de ciocolata, iar ochii ei patrunzatori luceau ca doua smaralde.
Din vazduh Regina Leah o privi un inima stransa si o lacrima mare cazu pe pamant, topind zapada din jurul Printesei Leeloo. Un sentiment de neliniste o cuprinse pe Regina si porunci Raului sa se intoarca in ascuns pe pamant, pentru a avea grija de printesa ei.
Departe de caldura Tinutului ei, printesa Leeloo privi cu un pic de teama in jur. Pamantul parea pustiu, casele intunecate si triste. Nu rasunau de nicaieri nici Veselia si Fericirea. Nu auzi nici rasete de copii, nici cantece nici joaca de catei.

Isi lua inima in dinti si incepu sa paseasca  pe langa curtile oamenilor, adulmecand cu nasul ei catifelat, mirosuri necunoscute.

O casa mare cu etaj si foisoare colorate o fascina cu luminile ei nemaivazute. Printesa Leeloo se opri langa gardul ei si se ridica usor pe varfuri, admirand cu ochi uimiti minunea din fata ei. Era aproape la fel de frumoasa ca si Castelul ei. Se inveseli brusc cand un om iesi din casa si  se apropie de gard.
         Frumoasa casa aveti, striga Printesa Leeloo cu bucurie in glas.
Naiva fiind, ea nu vazu cum Rautatea se cuibarise fatarnica pe umarul omului. Abia cand acesta se apropie de gard, o zari in ochii lui, clipind iute.
         M-as bucura daca m-ati primi si pe mine sa dorm in curtea dumneavoastra, in noaptea aceasta, continua vesela Printesa, ignorand rautatea.
Omul se apropie de gard, o privi furios si lua de jos un bulgare mare de zapada, aruncand cu el in el in Printesa.
         Deci oamenii inca se joaca, se gandi Leeloo, bucuroasa ca omul incearca sa se joace cu ea. Ii arunca si ea inapoi, cativa stropi de zapada, si facu cateva piruete in aer pentru a-l face sa rada. Incepu sa sara in cercuri vesele si sa latre melodios, ca un cantec doar de ea stiut.
Omul o privi cateva minute si arunca in continuare cu bulgari mari de zapada. Printesa Leeloo sari in aer incercand sa ii prinda din zbor, insa bulgarii erau din ce in ce mai grei si plini de gheata.
         Bietii de ei, nici nu mai stiu sa deosebeasca zapada de gheata, gandi Printesa necajita, incercand sa ii arunce Omului fulgi frumosi si moi de zapada.
         Stai ca iti arat eu potaie vagaboanda, daca nu pleci de la gardul meu, urla insa Omul privind-o pe printesa cu ochii sticlosi. Si se intoarse in casa grabit, lasand-o pe aceasta sa se joace singura.
Printesa Leeloo nu se mai putea abtine. Omul ii trezise cheful de joaca. Sari si se arunca in zapada proaspata, urmarind razele de luna si latra scurt si ascutit sa se auda pana la Regina Leah.
 Arunca in aer mii de stropi de zapada, se invarti in cerc si incepu sa sape o groapa mica chiar langa gard, cand joaca ii fu curmata brusc de usturime ingrozitoare care ii taie  respiratia.
Mii de cutite incinse s-au napustit pe spinarea ei, sfasiindu-I carnea cu o durere cumplita.
Printesa Leeloo se prabusi ingrozita si uimita la pamant, neintelegand ce se intampla.
Langa gard, omul radea haotic, cu ochi lucitori si nebunesti, in vreme ce o alta galeata cu apa clocotita se napusti din mana lui peste blanita Printesei, arzandu-I urechile si ochii.
Un intuneric adanc o cuprinse pe Printesa Leeloo. Omul o tara de labe prin zapada batatorita si o arunca scarbit pe un maldar de gunoaie, departe de gardul lui colorat.
Sangele fierbinte se aduna in jurul Printesei care abia mai putea respira de durere si usturime. Ochii ii ardeau ca doi taciuni, iar pleoapele ii inghetau cu stropi de sange pe ele. Langa ea, Nepasarea se asezase pe o buturuga si o privea vesela, razand cu pofta de cate ori Printesa Leeloo gemea sfasiata de apa clocotita.
         Credeai ca ai sa vii aici, in tinutul meu si al Nesabuintei sa aduci tu Speranta ta nefolositoare? Cui folosesc oamenii veseli si plini de speranta? Cu ce ne mai hranim noi? La asta nu te-ai gandit nu? Nepasarea isi tipa rautatile in urechile Printesei, impungand-o din cand in cand acolo unde blana ii ardea  pielea oparita.
-Oh, cum mi-am dezamagit fratii si mama, gandi Printesa Leeloo cu ultimele puteri. Nici macar nu am apucat sa stau de vorba cu Omul sau sa il caut pe Eric. Ce tristete va fi in Castel. Ochii I se inchisera ca o cortina grea si plina de intuneric.
O raza calda de soare ii atinse sufletul Printesei Leeloo si o trezi usor. Deschise ochii tematoare si privi in jur. O  incapere urata si friguroasa, cu pereti umezi si scorojiti , cu tavanul cazut si geamurile sparte , parea sa o tina prizoniera. O singura Raza de soare ajungea in odaie printr-un geam spart. Se ridica cu greu de la pamant, incercand sa adulmece aerul din jur. Un miros greu de gunoi si mizerie o izbi nemilos. Printesa slabita se lasa sa alunece din nou la pamant, invinsa, cand doua maini noduroase o ridicara de la pamant asezand-o hotarate pe un maldar de carpe murdare.
Inspaimantata, Printesa Leeloo privi mainile care incercau sa ii puna o unsoare lipicioasa pe ranile deschise. Gemu scurt de durere si inchise ochii, sperand ca mainile sa dispara.
         Ce ti-au facut si tie mititico? O voce groasa si blanda in acelasi timp ii mangaie placut urechile. Ciudat, dar mainile cand vorbeau nu mai pareau atat de infricosatoare.
Printesa Leeloo deschise doar un ochi si privi mai atenta in jur. Un batran zdrenturos, cu barba incalcita si murdara, statea aplecat langa ea si ii oblojea ranile oparite. Picioarele goale si noduroase erau pline de noroi si se terminau cu unghii negre incovoiate.
Incerca sa ii raspunda batranului, insa doar un geamat scurt reusi Printesa sa scoata.
         Te-au alungat si pe tine ca si pe mine. Cui sa mai folosim noi mititico? Batranul se apleca si o saruta pe frunte. O lacrima mare si calda uda blanita Printesei. Tare mila imi este de tine mititico. Dar nu am cu ce sa iti vindec ranile. Nu am nici apa sa iti dau. Dar o sa iti topesc putina zapada, draga de tine. Si daca avem noroc, poate a aruncat cineva o coaja de paine la gunoi sa o impartim amandoi.
Batranul se ridica cu greutate de langa ea si iesi afara, lasand sa intre o rafala de ger napraznic.
Printesa Leeloo inchise din nou ochii si lacrimi mari incepura sa curga
-De ce? De ce a facut asta? Gandi ea indurerata. Ce rau i-am facut Omului cand eu am vrut doar sa ma joc?

 ARTICOL SCRIS IN SPRIJINUL CAMPANIEI „ADOPTA – IUBESTE – ADORA” 

Nu exista comentarii momentan

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *