Abonează-te pentru a afla de îndată ce postez un articol nou.

Fluturi si cereri in casatorie!

Doua cafele si niste alune. Pe mine ma arde dorinta sa beau un shot de rom. Tacere stanjenitoare si lipsa de  subiecte.

Cum am ajuns aici? Cu un bolid negru,limo style si un mascul alfa insistent. Cu amenintarile Anei ca da in vileag toate secretele noastre si ale cumetrelor din gasca, daca nu ies macar la o cafea sa-l cunosc mai bine pe el. Pe alfa adica.

Si am iesit. M-a luat de la metrou de la Muncii ca eu sunt fata necajita si stau departe tare.

M-a intrebat brusc daca sunt evreica. Asa ii par. I-am raspuns timida ca, din cate stiu, familia mamei se trage din triburile tibetane. Asa se explica pacea mea interioara.

M-a privit surprins. Nu zambeam. Nu mi se clintea nimic pe fata. “Bunicul din partea tatei a fost Viking” am plusat eu indrazneata.

A inceput sa rada. A zis ca ii plac evreii. Sunt descurcareti. Si el are nevoie de o femeie descurcareata.

Apoi m-a descusut cum intentionez eu sa imi dezvolt afacerea. Pai, nu intentionez. Daca am bani de chirie , de boabe pentru caine si de Nutella , e ok. Brusc, am devenit femela Beta.

M-a privit cu repros si a inceput sa imi explice importanta planurilor financiare. Pe mine ma manca capul. Rau. Al naibii ulei de argan, cine s-o mai da cu el pe radacina parului.

El: – Oamenii timizi au tendinta de a face gesturi repetitive.

Eu:- Da, ma mananca capul. (ma scarpin timid).

El: – Te coplesesc?

Eu-  (incurcata un pic) – Mi-am dat cu ulei de argan in cap. Ma simt coplesita. De conspiratia arganului.

Rade. Cred ca e haios ce am zis.

El (fara legatura cu subiectul mancarimilor mele) – De ce ai divortat?

Eu – Ca sa am subiect de conversatie la cafele. Jesus. Pardon, Budaaa.  (e ca si cum m-ai intreba cam cate zile imi vine ciclul si ce tampoane folosesc)

El: – Ar trebui sa iei in consideratie posibilitatea unei casatorii. Nu mai ai foarte mult timp la dispozitie!!!

Eu:- Pai, o sa fiu ocupata cu planurile financiare. Nu cred ca voi avea timp sa ma si indragostesc.

El: – Asta cu indragostitul este o fantezie de pe blogurile pentru femei. Trebuie sa te casatoresti cu un barbat puternic, sa construiesti ceva durabil cu el.

Eu – Pai..ne apucam de santier sau facem dragoste? (stiu, sunt penibila, eu care visez la fluturi mov si imbratisari tandre).

El: – Cat de curand, voi intra in politica. Ma gandesc serios sa imi aleg o partenera potrivita!!! O femeie frumoasa si puternica!!! Tu ai toate atuurile.

Eu- (cu ochii cat factura mea de la gaze) – Ma ceri de nevasta?

Rade..

El:- Nu inca. Dar ai fi o posibilitate!

Ma uit in spate…..ma uit sub masa..hmmm…cu mine vorbeste! Dear Buda, ma marit! Slavit sa fii!

Eu:  Nu cred ca sunt eu aleasa. Eu sunt florareasa. Si imi plac fluturii mov. Dar sunt puternica. Ridic singura cainele sa il bag in cada, cand ii fac baie.

Rade. Ha! Sunt amuzanta.

El: De ce iti spun fetele Vrajitoarea?

Eu:  Imi place sa dansez…

El tace…

Eu: Noaptea…

El tace

Eu: Goala..prin curte

El tace

Eu: Nu, nu poti sa te uiti…

Incepe sa rada.

El: Esti amuzanta. M-ai facut sa rad de cateva ori azi!!!

Eu, mai am putin si ma iau singura la palme. Cumetre, ma mananca rau capul!

Cu riscul de a-mi rata cariera de viitoare nevasta de politician Alfa, i-am spus ca simt o vibratie energetica negativa intre noi si spiritul pasnic care salasuieste in mine ma indeamna sa imi vad de fluturii mov.

El a cocluzionat ca nu am dreptate. Sunt foarte potrivita pentru el. Si il fac sa rada. Nu I s-a mai intamplat asta cu o femeie. Vom fi o “combinatie castigatoare”.

Ce chestie….

Nu I-am dat dreptate. Pentru ca fluturii mei mov s-au adunat stol si se indreapta catre umarul cuiva deja. Si nici nu ma pricep la politica! Dar , macar secretele mele si ale cumetrelor sunt in siguranta!
 
ILY Cotzo!

Nu exista comentarii momentan

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *