Am mai spus eu candva ca nu imi plac neaparat retrospectivele. Poate ca uneori ma simt mult prea lasa pentru a privi trecutul in ochi, sau imi este mult prea teama pentru a arunca un ochi spre viitor. Sunt cu siguranta un om al prezentului. Acum, mai mult ca oricand.
Nu avem puterea de a schimba trecutul, sub nici o forma. Putem doar sa ne asumam lectia lui, sa il acceptam cu seninatate si sa ne gandim ca poate aveam cu adevarat nevoie de niste lectii pentru a evolua.Nu cred ca poti aprecia cu adevarat binele sau chiar iubirea din viata ta, pana cand nu ai incercat si raul sau pierderea. Pur si simplu nu ai avea termen de comparatie. Si abia dupa ce ai experimentat pierderea si golul, simti nevoia de a proteja cu adevarat ceea ce iti este drag…pentru ca stii cum este varianta “fara”.
Nu putem influenta nici viitorul, oricat am spera in horoscop, ghicitoare si alte balarii. Putem trai doar prezentul, frumos, asumat, incercand sa contam in vreun fel pentru lumea asta mare, in care noi suntem doar simple particule.
Putem sa traim elegant, construind momente si zambete, stergand cu buretele clipele urate, dar pastrand lectia lor.
Mie una, la socoteala finala mi-au rezultat mai multe zambete si doar cateva lacrimi. Lacrimi pe care le-am varsat eu, dar la randul meu le-am pus in sufletul cuiva. Nu pot si nici nu vreau sa schimb asta. Sunt lectiile mele, pe care mi le asum.
Stiu ca am dezamagit pe cineva dar in acelasi timp am umplut vietile celor din jurul meu, cu singura mea avere reala: sufletul meu! Dincolo de el, nu am si nici nu vreau sa detin averi. Iar cei carora le-am daruit sufletul meu, au simtit cu adevarat caldura si culoarea in viata lor.
Ma uit in urma si vad un an haotic, plin de emotii si trairi. Un an in care am ras cu lacrimi si am plans cu disperare. Un an in care am strans in brate un barbat cu suflet colorat in mii de nuante contradictorii si am gonit din viata mea egoismul si superficialitatea.
Un an in care am privit moartea in ochi. Si ochii aceia reci si intunecati au fost singurii care m-au facut sa plec vreodata privirea. Nu ii mai intalnisem..pana in duminica de 5 Iulie. In acea zi, lumea mea s-a oprit pentru multe luni. Timpul a inceput sa treaca mult mai greu. Culorile mele au fost cernite pentru mult timp. Am ramas fara somn, fara culoare…si fara Darius! Si lumea mea a saracit. Moartea asta este singurul vrajmas adevarat din viata noastra. Singurul cu care nu poti castiga lupta, oricate armuri ai avea. Este singura lupta adevarata….restul sunt doar batalii.
Darius nu a lasat in urma nici dezamagiri nici meschinarii, nici furii nici reprosuri. A lasat oameni frumosi carora le-a daruit o parte din talentul lui, a lasat amintiri pline de veselie si zambete, momente de inocenta si prietenie, creatii florale fantastice. Dar ne-a lasat in urma si pe noi, cei care l-am iubit cu adevarat…mai saraci…uitandu-ne mereu spre cer….Lectia vietii lui…ar trebui sa fie un exemplu pentru multi oameni gri, care colcaie in superficialitate si viata traita fara sens.
A fost un an al emotiilor si sentimentelor. Un an in care am priceput si eu in sfarsit, dupa multi ani irositi,in simple intrigi sentimentale, ca atunci cand cineva iti este drag si cu adevarat in suflet…iti este drag mai ales atunci cand te dezamageste si greseste. Iti este drag atunci cand merita poate cel mai putin sa iti fie. Iti este drag atunci cand tu, cel ranit de simpla lui umanitate si greselile lui, il privesti in continuare cu aceeasi bucurie simpla si sincera care iti lumineaza ochii..si iti doresti sa ii fie bine…oriunde ar fi. Iti este drag chiar si atunci cand iti stergi lacrimile si oftezi…dar simti ca furia si dezamagirea..pur si simplu nu au avut loc sa iti intre in suflet. Pentru ca era prea plin de frumos! Si uneori, pur si simplu trebuie sa lasi lucrurile sa vina de la sine…Abia atunci, imi spune mie lectia, poti cu adevarat sa spui ca ai sentimente reale. Restul…sunt doar simple emotii de moment, atractii fizice alimentate de “binele” de inceput sau bilantul personal prin care contorizezi doar ce iti aduce tie benefic o relatie. Iar cand beneficiul dispare, cand mastile pica, cand actorii obosesc, experimentezi orgoliul, furia si bineinteles dezamagirea. Si nu, nu cred ca asta inseamna o stima de sine scazuta sau prostie..inseamna doar ca ai trait real, asumat, fara sa tii socoteli meschine.
A fost un an in care am eliminat mult balast din viata mea. Incet, incet am eliminat nu doar oamenii care imi secau energia…ci si simplele activitati care imi displaceau (bine naibii ca imi place sa ma spal J). Am maturat bine in jurul meu, ca sa pot gandi si crea in liniste.
A fost anul lansarii primele mele carti! Basmul Tinutul Vrajitoarelor a vazut lumina tiparului si a avut un tiraj epuizat in doua saptamani! O lansare de basm, care adus lacrimi de emotie si mi-a imbogatit sufletul. Oamenii mei roz si verzi au coborat din lumea mea de basm si s-au amestecat printre pamanteni! Sa aveti prieteni ca ai mei, oameni buni…si veti fi cu adevarat bogati!
A fost anul in care am inceput deja cea de a doua carte pentru copii: Tara lui Verde…
A fost anul in care am simtit, am ras, am urlat de durere…si mi-am lasat sufletul oblojit de prietenii care ma iubesc…a fost anul in care mi-am dat seama ca nu sunt nici pe departe un om puternic. Sunt doar un om foarte colorat care traieste mult timp intr-o lume creata de el, o lume a basmului si culorii.
Cineva mi-a spus de curand ca eu nu prea iubesc oamenii! Asa este…iubesc doar oamenii reali, care fac bine, care nu traiesc superficial, care ma inspira prin binele lor, care sufera si plang si isi exteriorizeaza emotiile, care isi doresc sa imprastie in jurul lor zambete, speranta si energie creativa! Iubesc copiii….pentru ca sunt mult mai inteligenti decat noi oamenii mari, pentru lumea lor nealterata si sincera. Pentru ei imi place sa scriu…si daca anul acesta le-am adus zambete pe chipuri…asta ma face fericita. Iubesc animalele si culorile, florile si basmele…Si mai iubesc…
Nu am planuri pentru anul urmator. Eu sunt in general omul fara planuri. Omul care traieste ca un semiboschetar, intr-o cort imaginar pe malul marii. Am planuri doar pentru cei dragi mie J. Pe ei ii pun la munca in fiecare an. Eu iau lucrurile asa cum se intampla…senin si fara sa am asteptari! Sunt posesoarea unei lene cronicizate care ma impiedica sa imi fac planuri de orice fel!
Am doar doua dorinte de la anul care vine acusi….sa traiesc frumos…si SA NU MAI PLEC PRIVIREA!
ILY Cotzo J
PS: Si imi doresc sa cunosc Africa J
Mă întorc la tine!
Mă întorc la tine!
Mă întorc la tine!