Blogul meu este in general …well…un loc traznit unde iti mai descretesti fruntea la cafea. Nu sunt capabila de tristete prea mult timp si in general tind sa vad partea haioasa din ceea ce imi iese in cale. Si imi ies frateeeeee…numai eu si cititorii mei stiu cate traznai mi se intampla.
Dar am hotarat ca din cand in cand sa scriu si cate un articol…mai ProFund….in colectia “Pledoarie pentru…’
Astazi avem…Pledoarie pentru OM!
Au fost momente cand viata m-a izbit si pe mine cu putere de pamant si am zacut acolo in noroiul depresiei, gandind ca nu am putere sa merg mai departe. De ce sa o fac? Iar cand ajungi sa iti pui intrebarea asta, eu cred ca esti deja pe marginea prapastiei. Pulsul ti-a incetinit inainte sa iti fi terminat gandul acesta pagubos.
Dar nu stiu cum, direct sau prin interpusi, tot ea viata m-a ridicat de acolo din noroi si mi-a dat dat de inteles ca m-a pus sa ma asez la pamant doar pentru a ma odihni un pic. Pentru a ma ridica mai usor ca niciodata si pentru a ma bucura de minunile care imi vor iesi in cale.
Si credeti-ma ca nimeni nu se bucura mai tare de lumina decat cel care a stat in intuneric, metaphoric vorbind. Nimeni nu apreciaza mai mult echilibrul bucuriilor simple decat cel care a stat la pamant o vreme.
E greu sa te ridici…e al dracului de greu, mai ales daca esti singur. Daca nu ii pasa cuiva de faptul ca stai ascuns de lume, ca nu iesi din casa cu luna , ca umbli bezmetic in pijamale si cu parul “valvoi”..e greu sa intelegi ca exista de fapt foarte putine intrebari fara raspuns. Dar daca ajungi sa nu ii mai pese nimanui atunci poate chiar de acolo ar trebui sa iti incepi sirul intrebarilor.
Omul de care nu ii este dor nimanui are multe de invatat. Omul caruia nu ii remarca nimeni lipsa este omul gol si egoist care nu a inteles niciodata echilibrul dintre a da si de a primi. Acela este adevaratul Om trist!
Mi-au trecut prin viata multe furtuni.. lipsurile materiale, criza ecnomica care mi-a destabilizat o perioada atelierul de design floral, boala, divortul..si apoi moartea. Moartea asta implacabila si perfida care mi-a rapit acum doi ani o parte din suflet. Mi-a furat intr-o zi de 5 iulie prietenul drag si de atunci ii spun dimineata doar in gand, privind zilnic ecranul laptopului pe al carui desktop este o fotografie cu el. Zambind fericit…
Si nu, timpul nu atenueaza durerea, inveti doar sa traiesti cu ea. Si te stradui sa traiesti asumat si frumos ca cel pe care l-ai pierdut. Sa daruiesti oamenilor din ceea ce ai…talent, creatie, dragoste, atentie..sau pur si simplu timp. Inveti ca esti fix ceea ce daruiesti. Ca esti ceea ce lasi in urma ta atunci cand treci prin viata unui om.
Daca nu ai o lectie invatata in spate este greu sa intelegi ca trebuie sa respecti VIATA..a TA in primul rand si apoi a celor care trec pe langa, intr-un fel sau altul.
Si fiecare dintre ei conteaza…femeia sau barbatul cu care iti imparti o vreme sau o viata sufletul si patul, vanzatoarea de la chiosc care stie ce tigari fumezi, copilul care are nevoie de ajutor material, prietenul cazut la pamant, parintii, sau poate chiar strainul care s-a asezat langa tine pe o banca si are sufletul bucati.
Conteaza ceea ce faci pentru alti Oameni..ceea ce le daruiesti, poate nu zilnic, dar macar din cand in cand. Si din pacate conteaza si mizeriile pe care constient sau nu le aduci in vietilor lor. Vorbe rostite la manie, vorbe izvorate din propria frustrare care lovesc mai rau ca Mr. Grey din 50 shades. Conteaza frate sa iti cantaresti bine gandurile inainte de a deschide pliscul si a improsca cu durere pe langa tine.
Iar in cazul meu scrii o carte..o carte care merge al dracului de greu…pentru ca randurile ma dor si de cate ori ma intreaba editorul cand e gata, imi vine sa ma ascund sub o nuca, ca sigur incap.
De ce m-am apucat sa scriu aceste randuri necaracteristice blogului meu? Well…pentru ca in ultima vreme prea mi s-a perindat prin fata ochilor “nebunia” oamenilor…Tineri care isi ponegresc parintii pe facebook, pentru ca au votat cu nu stiu ce partid si le-au distrus lor viitorul (coaie daca ai scris asa ceva de ma-ta, da-ti te rog doua palme din partea mea, baga capul in veceu si trage si apa ca meriti!), oameni care pleaca din viata altora cu bocancii plini de noroi, desi au intrat acolo cu fanfara militara si pantofi lacuiti, barbati numai bine copti de varsta care isi ascund nimicul dupa fustele unor femei, femei apasate de povesti care le macina sufletele…oameni care spun mars de aici cupidon si isi cauta fericirea si implinirea emotionala pe site-uri de dating care par a fi mai degraba cimitire pentru suflete.
Mai puneti frana oameni buni…uneori viata asta chiar te pune la incercari grele..si vine momentul cand ai nevoie de bine si de echilibru!
Mai invatati si sa multumiti..pentru lucrurile alea simple..pentru painea pe care ai avut bani sa o cumperi, pentru chiria sau rata la banca pe care ai reusit sa o platesti, pentru piesa frumoasa de teatru la care ai avut bani sa te duci, pentru zambetul omului drag atunci cand multi dorm singuri si parasiti, pentru copilul tau care te adora sau pentru patrupedul care te vede sub forma de friptura…pentru ca azi te-ai trezit naibii sanatos…sau mai ales pentru ca te-ai trezit!
Gata..de maine revenim la prostiile mele..ca mi-am facut cont experimental pe Tinder si tre’ sa va povestesc! Plus ca am fost cu nevasta-mea la Mr Gey!!!! Iar acum ma duc cu Cotzo la sala sa scoatem din noi demonii, tartarul de somon de azi noapte si cele 7 kile de haleala de la tata Iusti! Ahhh…da si sa va povestesc cum am petrecut eu un weekend romantic cu iubitul la Roma…intr-un hotel al Vaticanului, cu ditai crucea deasupra patului!!!!
Intre timp…feel free to Share!
ILY COTZO
1 Comentariu
Builders
21 . 03 . 2017Foarte frumoasa abordarea !