Un proiect de suflet realizat de Asociația PAVEL & Raluca Hulubei
98.886; 54.486; 5oo; 77 %; 75 %; 11 %.
Uneori, oamenii devin simple numere. Statistici. Categorii. Matematică.
Nu îți voi spune ce înseamnă exact aceste numere.
Eu știu, dar vreau ca tu să citești aceste rânduri și să nu te gândești la ele.
Să te gândești la Cristiana, Andreea, Iacobina, Teodora, Alexandru, Ștefania, Ana, Adrian.
Pentru că atunci când oamenii, dar mai ales copiii îți sunt nume și nu cifre, vei înțelege de ce la sfârșitul acestei scrisori îmi vei mulțumi.
Grădina cu Povești
Este unul dintre cele mai curajoase și ambițioase proiecte pe care ne-am propus să le realizăm în acest an. Oficial, vorbind.
Dar eu acum nu îți scriu “oficial”.
Îți scriu din partea copiilor din secția de Oncopediatrie de la parterul Institutului Oncologic Fundeni.
Pentru că eu, Raluca Hulubei (Samanthissima), sunt vocea și Ambasadorul lor, de 8 ani.
Iar copiii mei roz nu vorbesc oficial. Ei nu știu că sunt cifre, statistici și categorii.
Ei știu că sunt copii și vor să se joace, să respire, să se dea în leagăn cu un cățel ciufulit în dreapta lor.
Ei știu că au o mamă care le stă icoană lângă pat. Și un tată care îi așteaptă acasă sau este zilnic în curtea spitalului.
Dar ce nu știu ei, este că au mii de alți părinți care le poartă de grijă și îi ocrotesc.
Iar unul dintre acești părinți ești TU.
Cel care ai ajuns până aici și citești în continuare.
Grădina cu Povești
Este grădina terapeutică și senzorială pe care o construim acum în curtea Institutului Oncologic București.
Un teren arid, aflat chiar în fața secției de Oncopediatrie, se transformă în cea mai frumoasă Grădina din capitală.
De ce?
Te întrebi poate de ce este nevoie să construim această Grădină, când spitalul are poate multe alte nevoi…
Aș putea să îți spun, sec, care sunt beneficiile unei grădini în viața omului:
· Reduce secreția hormonilor de stres
· Reglează ritmul cardiac și tensiunea arterială.
· Stimulează funcțiile cerebrale.
· Induce sentimentul de apartenența la natură.
· Îți oferă Vitamina D pe care o primești în mod natural.
· Reduce poluarea în zona.
În anul 2020, prestigioasa Exter University a realizat un studiu de “health & nature” incluzând peste 20.000 de persoane din mediile vulnerabile, inclusiv persoane diagnosticate cu demență.
Prof. Dr. Mat White și Dr. Terry Hartig (Uppsala University, co-autor al studiului ) au concluzionat că după două săptămâni în care aceste persoane au primit constant acces în zona naturală- grădină, au avut, citez:
“O altă perspectivă asupra circumstanțelor vieții”.
Poate ție îți sună banal acest lucru.
Dar ai idee ce înseamnă pentru un bolnav oncologic?
Să îi schimbi perspectiva asupra circumstanțelor vieții?
Copiii mei roz îți spun chiar ei de ce visează această Grădină.
Pe data 15 Februarie 2022, la expoziția de pictură din cadrul Institutului Oncologic București, copiii și-au adus desenele realizate în secție. În scurtele lor pauze de chimioterapie sau radio terapie.
38 din 40 de desene au în prim-plan Copaci, Iarbă și Flori.
“Coperta” acestei prezentări, este tabloul Mirunei Valentina, care la 15 ani își dorește să fie oriunde în altă parte dar nu în spital. Îi este dor de cățelul ei și tot ce visează este să se dea în leagăn la umbra unui cireș înflorit.
Raluca, 10 ani își dorește să vadă lalele.
David 3 ani vrea să fie un șoricel și să “certe” păsările. Mădălina, 12 ani vrea să “asculte” cum înfloresc cireșii, măcar de la geamul salonului. Mădălina vrea să fie un unicorn. Valeria, 10 ani vrea să vadă copacii în toate anotimpurile.
Pentru că am ezitat să vă spun, dar copiii mei stau uneori și câteva luni în această secție.
Iar anotimpurile trec anost prin fața geamurilor lor.
Pentru că,
atunci când viața îți picură într-o perfuzie,
timpul se dilată.
Și uneori, tot ce îți dorești este să îți lipești fruntea de scoarța unui copac.
Grădina cu Povești
Este grădina pe care dorim să o construim cu ajutorul vostru. Noi nu putem schimba destine dar putem schimba peisajul acestor destine.
Grădina cu Povești va fi locul de bine și speranță:
· Pentru Miruna și copiii roz care își doresc să se dea în leagăn, cu un cățel ciufulit alături, la umbra unui cireș înflorit.
· Pentru mamele care vor să își spună rugăciunea de seară la trunchiul unui brad.
· Pentru oamenii mari a căror viață a devenit fragilă și au nevoie de un strop de speranță
· Pentru doctorii care operează uneori și zece ore.
· Pentru asistentele și personalul auxiliar care vor să își ia puterea de a continua din umbra unei sălcii.
· Pentru cei care vin în vizită dar nu au curaj să înfrunte mirosul septic al saloanelor de spital.
· Pentru noi înșine, cei care știm că ne unește o singură credință. Credința binelui.
Cum va arată Grădina?
Proiectul Grădinii cu Povești este realizat cu una dintre cele mai prestigioase companii de amenajare și peisagistică.
Grădina cu Povești are alei pietruite, potecă japoneză, potecă senzorială și insule cu plante aromatice și flori de sezon.
Este gândită astfel încât fiecare sezon să aibă vedeta lui: lalele, bujori, iriși, lisianthum, crizanteme.
În proiect sunt mai multe specii de conifere dar și magnolii și cireși, preferații copiilor.
Grădina este dotată cu bănci elegante și mici locuri de luat masa pentru bolnavii care se pot deplasa.
Ce va face ca această grădina să Unică când va fi gata?
Faptul că o parte din copacii plantați vor spune o Poveste. Povestea unui suflet care a plecat, dar va rămâne în acest loc pentru a fi putere și sprijin celor care caută un motiv de a merge mai departe.
Ai posibilitatea să alegi și să plătești în întregime un copac;
Copacul TĂU va avea o plăcută cu un mesaj de încurajare din partea celui care a plecat.
Spre exemplu, în centrul Grădinii cu Povești se va afla “Magnolia Cristianei” cu următorul mesaj:
“Știu că plângi. Este în regulă. Chiar te rog să o faci. Dar, mâine îți vei șterge lacrimile și vei lupta. Îmbrățișează-mă. Îți dau puterea mea” – Cristiana
Cristiana îi va veghea pe copii, mereu. Așa cum a făcut până în ultima clipă.
Cristiana Gîlceavă
este cea care a luptat alături de noi,
în toate proiectele pentru îmbunătățirea condițiilor lor de spitalizare.
Cristiana a gătit ciorbă de perișoare pentru Elisa (8 ani), atunci când această refuza mâncarea din spital. Iar Cristiana i-a gătit, deși ea însăși făcea chimioterapie.
Cristiana este cea mai frumoasă
lecție pe care viața mi-a dat-o.
Iar eu astăzi construiesc
această grădină în
memoria ei.
Pentru că ea, Cristiana a iubit Viața, Copiii și Florile. Și pe Alexandru.
Pentru că în fiecare Primăvară, Cristiana va înflori din nou și din nou, cu toată forța ei.
Iar cei care se vor sprijini de Cristiana vor merge mai departe. Fragili ca o floare de magnolie și puternici ca un trunchi de copac.
Cine suntem noi?
LINK DIRECT CATRE SITE-UL ASOCIATIEI
Asociația P.A.V.E.L.
Este asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, leucemii și anemii grave înregistrată la 10 mai 1996.
Este o organizație caritabilă, nonprofit și nonguvernamentală.
Fondată de părinți ai căror copii au trecut prin astfel de boli, asociația mobilizează coeziunea socială și instituțională pentru apărarea drepturilor pacienților bolnavi de cancer și este promotor pentru acțiuni de responsabilizare și empatie socială, comunitară, individuală sau instituțională.
Asociația P.A.V.E.L. este membră a mai multor federații, coaliții și alianțe naționale și internaționale: ICCCPO (CCI), ECPC, SIOPE, PanCare, UICC, HOPE, IAPO, ICISG, ICPCN, BRCC, MASCC, WANGO, Coaliția pentru Cauza Copiilor și Tinerilor cu Cancer (CCCCT), FABC și a APSR.
Raluca Hulubei (Samanthissima)
Designer floral și organizator de evenimente, cu o experiență de 19 ani în domeniu. Creator al programului de Terapie Florală- Rainbow pentru copiii oncologici. Fundraisser si Ambasador de 8 ani pentru Asociația Pavel.
Creator al Proiectului Aripi de Fluturi pentru Copiii Roz .
In cadrul acestui proiect, împreună cu voi toți am achiziționat saltele antiescara, perne antialergice, monitor ultraperformant pentru cabinetul de cardiologie, sistemul de intercomunicatii între saloane, camere implantabile, toalete mobile, fond permanent pentru medicamente necompesate, tablete cu internet pentru fiecare pat si multe altele.
În anul 2020 am dotat secția cu 20 de paturi ultramoderne, electrice, cu 4 puncte de ridicare și saltele antiescara. Aceste paturi, aduse de la prestigioasă fabrică Bock, oferă acum un somn liniștit copiiilor din secție.
PLANTEAZĂ ȘI TU
Îți aduci aminte când ți-am promis că îmi vei mulțumi? Eu mă țin întodeauna de promisiunile pe care le fac.
Îmi vei mulțumi pentru că Acum îți dau puterea de a construi, alături de noi acest loc superb, Grădina cu Povești.
Pentru că îți doreai să ajuți, să faci bine, să sădești speranta.
Pentru că banii tăi vor fi investiți rațional, într-un proiect durabil.
Iar gestul tău va umple de bucurie ochii miilor de oameni care se vor plimba în Grădina cu Povești.
De câte ori vei privi un cireș înflorit, un brad sau poate o magnolie, vei zâmbi. Pentru că în curtea Institutului Oncologic București, și TU ai plantat un copac.
Și îmi vei mulțumi.
Când vei sta pe băncuță și vei privi copacul tău înflorit. Pentru că și TU vei fi mereu binevenit în Grădina Cu Povești.
CUM PLANTEZI ?
Pentru companii, donația se va realiza prin Contract de Sponsorizare.
Te rugăm să iei legătura cu noi în acest sens.
Dacă ești persoană particulară, poți contribui la construirea grădinii în contul:
RO48BTRLRONCRT0P47818407
Banca Transilvania
Asociatiei P.A.V.E.L.
CU SPECIFICATIA “ GRADINA CU POVESTI”
Din strainatate (donations from abroad):
Account holder: Association P.A.V.E.L.
Name of bank: TRANSILVANIA, branch BASARABIA
Address bank: B-dul Basarabia 110, bl. 8, Sector 2, Bucharest, Romania
IBAN account: RO98BTRLEURCRT0P47818401 (for EURO)
SWIFT/sorting code/aba/chips: BTRLRO22
PERSOANE DE CONTACT:
Raluca Hulubei: raluca.hulubei@asociatiapavel.ro
Olga Cridland (Presedinte Asociatia Pavel)
Mail: olga.cridland@asociatiapavel.ro
Dacă ți-a placut acest articol și vrei să ținem legătura te poți abona aici:
LINK ABONARE https://samanthissima.ro/#text-2
Instagram @samanthissima_blog
Facebook: Samanthissima
19 Comentarii
Gabriela Marinescu
01 . 04 . 2022Iubirea să vă însoțească.
samantha
02 . 04 . 2022Asa sa fie
Violeta
04 . 04 . 2022E un proiect foarte bun, foarte potrivit, foarte necesar.
Curtea Institutului e mare, asfaltul prost , plin de gropi si gropicele ce fac scaunul cu rotile sa ruleaze atat de prost incat simti cum iti clantane dintii in gura si fiecare muschi scrasneste de durere..
Vara e cald, prea cald si prea putina umbra , iar iarna e frig si totul gri, prea mult gri.
Singurul loc din Institut unde deseori se aude veselie este Sectia de pediatrie. Copii roz stiu sa fie veseli deseori. Stiau si sa se joace , stiau si sa comunice, dar pandemia si post pandemia i-a impiedicat s-o mai faca.
Si se mai simte ceva in Sectia de pediatrie, se simte multa multa iubire , valuri de iubire , rafale de iubire.
Proiectul acesta : „Gradina cu Povesti”‘ poate scoate in curtea spitalului acest tsunami de iubire din Sectia de Oncologie Pediatrica.
Pentru un trecator obisnuit poate fi trist sa priveasca copii si parinti, familii roz, veseli si oarecum relaxati in curtea Institutului Oncologic, dar nu conteaza atata timp cat lor le e putin mai bine intr-un loc special creat pentru ei care sunt atat de speciali.
samantha
04 . 04 . 2022Doamne Violeta, ai scris minunat. Iti cer permisiunea sa public acest comentariu si pe pagina de facebook Samanthissima.
Asa cum spuneam si in acest articol, poate vor fi voci care vor spune ca sunt alte prioritati.
Eu nu spun ca nu sunt.
Dar stiu ca este mare mare nevoie de un colt de normalitate in aceasta curte. Un colt de bine, verdeata, oxigen, liniste.
Daca reusim sa facem acest vis frumos realitate, momentul in care voi vedea primul copil zambind in aceasta gradina, cred ca va fi momentul in care voi exploda de fericire.
este clar ca tu cunosti foarte bine situatia de la institut si iti multumesc din suflet pentru mesaj.
BaGheRa
04 . 04 . 2022Foarte mișto inițiativa! Felicitări!
samantha
04 . 04 . 2022Multumesc mult Baghera
Cosmina Diaconescu
05 . 04 . 2022Draga Raluca,
De cand te-am vazut prima data am avut un sentiment de caldura in preajma ta. Atunci nu stiam de ce…. Acum dupa ce te-am
cunoscut prin social-media si am aflat mai multe despre tine si despre realizarile tale, STIU. Esti o femeie puternica si o luptatoare. Si te admir enorm. Felicitari pentru tot ce ai facut, faci si vei face!
samantha
05 . 04 . 2022Multumesc, Cosmina. Te imbratisez
Laura
05 . 04 . 2022Minunat proiect 💞Felicitări! Va fi un loc plin de pace și magie, bucurie pură pentru toți
samantha
05 . 04 . 2022Multumesc Laura. Asa speram si noi
Liana
06 . 04 . 2022Minunat proiect! Meritați toată prețuirea pentru ceea ce faceți! V-am distribuit cu drag inițiativa și sper la un număr cât mai mare de susținători.
Aș dori însă mai multe detalii despre cum să plătești în întregime un copac. Unde le pot găsi?
Mulțumesc! 🙏🏻💞🌳
samantha
06 . 04 . 2022Multumesc din suflet Liana. Pentru detaliile legate de copaci te rog sa imi trimiti un mail la adresa:
raluca.hulubei@asociatiapavel.ro
Iti voi trimite lista si un draft de contract de sponsorizare.
Știu că Pot. - Samanthissima
06 . 04 . 2022[…] Prima parte a articolului o puteti citi aici: https://samanthissima.ro/2022/04/gradina-cu-povesti.html […]
Să nu îmi aduci Portocale. - Samanthissima
18 . 04 . 2022[…] Mai multe detalii despre Grădina cu Povesti vei găsi la aici:https://samanthissima.ro/2022/04/gradina-cu-povesti.html […]
Abandon - Samanthissima
09 . 05 . 2022[…] Mai multe detalii despre proiect vei găsi la aici: https://samanthissima.ro/2022/04/gradina-cu-povesti.html […]
Arhitectura Iubirii - Samanthissima
03 . 07 . 2022[…] LINK CATRE POVESTEA PROIECTULUI AICI :https://samanthissima.ro/2022/04/gradina-cu-povesti.html […]
Timpul are Sens - Samanthissima
14 . 09 . 2022[…] te rog pe link-ul acesta https://samanthissima.ro/2022/04/gradina-cu-povesti.html și vei putea citi povestea copiilor mei din secția de Oncologie Pediatrică IOB și ceea ce […]
Lumina din Noi! - Samanthissima
18 . 04 . 2023[…] Primul drum pe care l-am făcut săptămâna trecută a fost evident la șantierul copiilor, Grădina cu Povești. […]
Drum cu prioritate - Samanthissima
23 . 07 . 2023[…] Gradina cu Povesti […]