Abonează-te pentru a afla de îndată ce postez un articol nou.

Să nu îmi aduci Portocale.

Posted on

Andrei avea în jur de 10 ani atunci când ne-am cunoscut. “Să nu îmi aduci portocale” a rămas salutul nostru pentru cele câteva săptămâni în care am ales să mergem împreună într-un moment greu din viața lui.

Ne-am cunoscut în preajma Crăciunului, în camera de joacă a Asociației Pavel. În secția de Oncologie Pediatrică de la parterul Institutului Oncologic București.

Boy and girl talking to each other on a white background vector  illustration | Cute cartoon boy, Boy and girl cartoon, Girl talk
pinterest.com

Alegeam, împreună cu Adrian câteva picturi realizate de el, pentru expoziția de Crăciun.

Simțeam că sunt privită intens, apoi l-am văzut cu coada ochiului cum mă studia.

-Tu cine mai ești?

–       E Vrăji, l-a lămurit Adrian, mândru cumva de faptul că eram “a lui” în acele momente.

  L-am văzut pufnind ironic și s-a așezat strategic, încercând să mă intimideze.

  • Ce il tot lauzi? Sunt urâte desenele alea.

M-am făcut că nu îl aud și am continuat dezbaterile cu Adrian. Îl simțeam foindu-se în spatele meu și știam că urmează cumva atacul frontal.

A dispărut câteva minute și s-a întors cu un desen indescifrabil, în creion.

Așa a început prietenia noastră ciudată. Cu stângul.

Andrei era furios.

Furios pe boală pe care nu o înțelegea, furios pe copiii care aveau părinții lângă ei, furios pe trupul lui firav care părea că se topește în fiecare zi.

O furie ambiguă care îl făcea să fie antipatic cu toată lumea din jurul lui. Încerca să provoace și mai ales să atace.

Uneori, spunea câte o răutate, apoi fugea în salon și se ascundea sub pătură.

Nu cred că voi ști vreodată ce l-a făcut exact să mi se lipească așa de suflet si de halatul roz cu bufnițe. Poate faptul că îi ignoram ironiile și îl rugam să mă ajute cu tot felul de activități.


-Andrei, hai să lipim afișele pentru Atelierul de crăciun.

– Lipesc eu, tu ține de scotch.

– Păi de ce, Andrei?

– Tu ești fată, habar nu ai cum să lipești.

Într-o zi i-am adus telefonul meu vechi și i-am pus numărul meu în agenda. S-a uitat lung la mine și s-a lipit de mine.

Ne scriam zilnic de atunci și la câteva zile mă duceam să îl văd.

Încet, încet răutățile au rămas doar simple ironii, Andrei fiind cu siguranță un puști extra dotat pentru vârsta lui.

Cum terminam programul la atelierul de flori, mă repezeam până la el. Deși nu a recunoscut niciodată, se uita pe geam și verifica toate mașinile care intrau în parcare.

Uneori, te mai dau de gol și asistentele.

  • Andrei, vrei sa vin?
    • Nu imi pasă.
    • Deci nu vin.
    • Ba să vii.
    •  Păi de ce să mai vin dacă nu mă vrei?
    •  Să aduci carioci. Și hârtie. Mi-ai promis că desenăm un Camaro.

Într-o seară, aproape de noaptea de Crăciun, stăteam amândoi pe pat și desenam, ca de obicei, Camaro. Și numai ce îl văd pe al meu că sare brusc din pat și se uită în punga cu care venisem.

Andrei ce cauți în punga mea?

Voiam să văd dacă mi-ai adus portocale.

Păi nu. Nu ai zis nimic.

Păi da. Să nu îmi aduci portocale.

De ce Andrei?

A deschis ușa de la dulăpiorul de lângă pat și au năvălit peste noi vreo câteva kilograme de portocale.

Ne-a busit râsul pe amândoi.

– Toată lumea ne aduce portocale de când a fost Moș Nicolae. Îmi deschid magazin.

De câte ori desfac câte o portocală, îmi zboară gândul la seara aceea liniștită. Noi doi, pe un pat de spital, mâncând portocale și desenând Camaro.

Când am ajuns acasă am descoperit că îmi pusese în geantă câteva portocale. Și desenul lui cu Chevrolet Camaro.

La numărul mașinii, scrisese “Te iubesc”.

Red Orange by DanielaUhlig on DeviantArt
deviantart.com
  • Și eu te iubesc, Andrei.
  • Nu știu despre ce vorbeșți. Dar tu ești fată, toate vorbiți prostii.
    • Andrei a stat două săptămâni îmbrăcat în aceeași pijama, cu Superman.

Nimeni și nimic nu îl putea convinge să se schimbe. I-am cumpărat trei pijamale noi, una mai frumoasă ca alta.

Nimic. Nada. Kaput pijama.

Toată secția făcea scenarii ce o fi cu el de nu vrea să renunțe cu nici un chip la pijamaua cu Superman.

Până când, într-o zi, unui prieten tare drag, tată de băieți, îi pică fisa.

Și îmi da să îi duc de la băiatul lui , o pijama cu Captain America.

– Andrei, ți-am adus alt costum de erou.

S-a uitat lung la mine și atunci mi-a sărit pentru prima dată, efectiv în brațe. M-a lăsat să îl schimb și am făcut lego până târziu.

Andrei avea nevoie de un Erou. Iar pijama lui cu SpiderMan era costumul lui de erou invincibil.

Pijamaua era scutul lui față de frică, de boală, de necunoscut. Pijamaua stătea cumva între el și realitate.

Și atunci am înțeles și eu, o simplă fată, că uneori avem nevoie să ne știm Eroi.

Că suntem slabi și nepregătiți, că ne temem.

Iar asta se transformă în furie și facem scut dar și armă letală din ea.

Cred și acum că teama asta ne poate măcina sufletul.

Și uneori avem nevoie doar de cineva  care să ne deseneze Camaro și să mănânce portocale. 

În ajunul de Crăciun, Andrei îmi scria

  • Auzi Vrăji, în seară asta m-am plictisit așa de tare, că era cât pe ce să mă apuc să îți citesc cartea. ( Ținutul Vrăjitoarelor )

–       Bine, Andrei și eu te iubesc.

–       Voi fetele…vorbiți prea mult.

Câteva zile mai târziu, când m-am dus să îl văd, Andrei fusese mutat la Grigore Alexandrescu.

Îmi lăsase telefonul și la notițe îmi scrisese doar atât:

“S-a întors mama și am plecat cu ea. O să fiu bine. Să desenezi Camaro că ești praf.  Să nu îmi aduci Portocale.”

Și un smiley face.

Pinterest

Andrei nu este un număr. Nici o statistică. Nici categorie.

Andrei este un Erou Roz.

Și toți Eroii noștri de la Fundeni merită ca atunci când privesc pe geam să vadă o Grădina superbă.

Merită ca atunci când se simt un pic mai bine, să iasă din mirosul septic al salonului și să se piardă măcar 10 minute în Grădina cu Povești.

Grădina cu Povești

Taboul pictat de Miruna Valentina in cadrul sectiei de oncopediatrie Fundeni

Este unul dintre cele mai curajoase și ambițioase proiecte pe care ne-am propus să le realizăm în acest an.

 Este grădina terapeutică și senzorială pe care o construim acum în curtea Institutului Oncologic București.

Un teren viran și arid, aflat chiar în fața secției de Oncopediatrie, se transformă în cea mai frumoasă Grădina din capitală. 

Pentru că am ezitat să vă spun, dar copiii mei stau uneori și câteva luni în această secție.

Iar anotimpurile trec anost prin fața geamurilor lor.

Pentru că atunci când viața îți picură într-o perfuzie, timpul se dilată.

Și uneori, tot ce îți dorești este să îți lipești fruntea de scoarța unui copac.

Grădina cu Povești va fi locul de bine și speranță:

·       Pentru Andrei, Miruna și copiii  roz care își doresc să se dea în leagăn, cu un cățel ciufulit alături, la umbra unui cireș înflorit.

·       Pentru mamele care vor să își spună rugăciunea de seară la trunchiul unui brad.

·       Pentru oamenii mari a căror viață a devenit fragilă și au nevoie de un strop de speranță

·       Pentru doctorii care operează uneori și zece ore.

·       Pentru asistentele și personalul auxiliar care vor să își ia puterea de a continua din umbra unei sălcii.

·       Pentru cei care vin în vizită dar nu au curaj să înfrunte mirosul septic al saloanelor de spital.

·       Pentru noi înșine, cei care știm că ne unește o singură credință. Credința binelui.

Mai multe detalii despre Grădina cu Povesti vei găsi la aici:https://samanthissima.ro/2022/04/gradina-cu-povesti.html


Cine suntem noi?

http://www.asociatiapavel.ro

Asociația P.A.V.E.L.  este asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, leucemii și anemii grave înregistrată la 10 mai 1996.

Este o organizație caritabilă, nonprofit  și nonguvernamentală.

Fondată de părinți ai căror copii au trecut prin astfel de boli, asociația mobilizează coeziunea socială și instituțională pentru apărarea drepturilor pacienților bolnavi de cancer și este promotor pentru acțiuni de responsabilizare și empatie socială, comunitară, individuală sau instituțională.

Asociația P.A.V.E.L. este membră a mai multor federații, coaliții și alianțe naționale și internaționale: ICCCPO (CCI), ECPC, SIOPE, PanCare, UICC, HOPE, IAPO, ICISG, ICPCN, BRCC, MASCC, WANGO, Coaliția pentru Cauza Copiilor și Tinerilor cu Cancer (CCCCT), FABC și a APSR.


Raluca Hulubei (Samanthissima), designer floral și organizator de evenimente, cu o experiență de 19 ani în domeniu. Creator al programului de Terapie Florală- Rainbow pentru copiii oncologici. Fundraisser si Ambasador de 8 ani pentru Asociația Pavel.

Creator al Proiectului Aripi de Fluturi pentru Copiii Roz .

In cadrul acestui proiect, împreună cu voi toți am achiziționat saltele antiescara, perne antialergice, monitor ultraperformant pentru cabinetul de cardiologie, sistemul de intercomunicatii între saloane, camere implantabile, toalete mobile, fond permanent pentru medicamente necompesate, tablete cu internet pentru fiecare pat si multe altele.

În anul 2020 am dotat secția cu 20 de paturi ultramoderne, electrice, cu 4 puncte de ridicare și saltele antiescara. Aceste paturi, aduse de la prestigioasă fabrică Bock, oferă acum un somn liniștit copiiilor din secție. 

PLANTEAZĂ ȘI TU

Pentru că îți doresti să ajuți, să faci bine, să sădești speranta.

Pentru că banii tăi vor fi investiți rațional, într-un proiect durabil.

Iar  gestul tău va umple de bucurie ochii miilor de oameni care se vor plimba în Grădina cu Povești.

De câte ori vei privi un cireș înflorit, un brad sau poate o magnolie, vei zâmbi. Pentru că în curtea Institutului Oncologic București, și TU ai plantat un copac.

CUM PLANTEZI ?

Pentru  companii, donația se va realiza prin Contract de Sponsorizare.

 Te rugăm să iei legătura cu noi în acest sens.

Dacă ești persoană particulară, poți contribui la construirea grădinii în contul:

RO48BTRLRONCRT0P47818407

Banca Transilvania

Asociatiei P.A.V.E.L.

CU SPECIFICATIA “ GRADINA CU POVESTI”

Din strainatate (donations from abroad):

Account holder: Association P.A.V.E.L.
Name of bank: TRANSILVANIA, branch BASARABIA
Address bank: B-dul Basarabia 110, bl. 8, Sector 2, Bucharest, Romania
IBAN account: RO98BTRLEURCRT0P47818401    (for EURO)
SWIFT/sorting code/aba/chips: BTRLRO22

PERSOANE DE CONTACT:

Raluca Hulubei

Mail: raluca.hulubei@asociatiapavel.ro

Olga Cridland (Presedinte Asociatia Pavel) Mail: olga.cridland@asociatiapavel.ro

Dacă ți-a placut acest articol și vrei să ținem legătura te poți abona aici:

LINK ABONARE https://samanthissima.ro/#text-2

Instagram @samanthissima_blog

Facebook: Samanthissima

comentarii [ 7 ]
distribuie
No tags 10
7 Comentarii
  • BaGheRa
    19 . 04 . 2022

    Da, aparent Dan Bitman a avut dreptate, și bărbații plâng câteodată! Pur și simplu simplu nu m-am putut abține!
    De obicei, eu sunt puțin mai rece, viața m-a făcut să fiu mai reticent la anumite chestii si nu sunt multe subiecte pentru care devin sensibil și emotional… dar acesta a fost unul dintre ele.
    Puțini sunt cei care se implică, felicitări pentru inițiativa aceasta minunată și multă baftă în realizarea obiectivelor propuse!
    Chapeau!

    • samantha
      20 . 04 . 2022

      Multumesc mult, Baghera. Ti-am trimis si mail de pe asociatia pavel.

  • Violeta
    20 . 04 . 2022

    E frumos articolul tau scris in Saptamana Patimilor, e sensibil si demonstreaza dorinta de a-i intelege pe copiii din sectia de oncologie. De fapt nu poti cu adevarat ajuta pe cineva daca nu-l intelegi macar putin, ce nevoi are, ce-l motiveaza, care e explicatia pentru comportamentul sau, uneori mai „abrupt”.
    Apoi articolul tau e o pledoarie pentru Gradina de Povesti.
    „Sa nu imi aduci portocale” eu traduc asa:
    Nu mai dati banii pe prostii de care oricum nu am nevoie, nu bifati generozitatea ca pe un produs de pe lista de cumparaturi cheltuind pe lucruri inutile si perisabile. Investiti in ceva durabil, ceva care va creste si se va fortifica in viitor.

    Spun ” investiti” pentru ca este doar o intamplare ca nu sunteti voi parintii copiilor de la Oncologie Pediatrica.

    Sau poate ca gresesc…

    Poate ca articolul tau e scris doar din dorinta de a rememora momente petrecute alaturi de un baietel special, din dorinta de a-i face mai vizibili pe acesti copii pe care viata i-a inteleptit cu forta si de aceea sunt atat de discreti.

    • samantha
      20 . 04 . 2022

      Vio, eu nu am copii. Sau de fapt am. Asa a fost sa fie. Sa fie ei copiii mei.
      „Sa nu imi aduci portocale” era salutul nostru dupa intamplarea din seara aceea. Intr-adevar, uneori, din dorinta de a face bine, oamenii actioneaza mai neorganizat, sa spunem.
      In toate campaniile am strans bani pentru ceea ce este cu adevarat necesar pentru ei: conditii ssuperioare de spitalizare, medicamente, echipamente, etc.
      Iar acum, aceasta Gradina terapeutica care este atat de necesara pentru psihicul si spiritul lor.
      Ma fascineaza felul in care imi intelegi cuvintele…dar stiu si de ce, acum.
      As vrea ca oamenii sa ii cunoasca asa cum sunt ei real, cu sperantele lor, cu pasiunile lor. Cu puterea lor fantastica.
      Andrei va fi mereu o bucata mare din sufletul meu. Si stiu ca destinul a vrut ca noi sa ne fim unul altuia totul, in acel an.

  • Gabriela
    01 . 07 . 2022

    m-ai topit!

    • samantha
      03 . 07 . 2022

      Un fresh de Portocale?

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *