Nici mie nu îmi vine să cred că în loc să lucrez la articolul frumos pe care mi-l propusesem pentru acest final de săptămâna, scriu despre mitocanul momentului. Despre Bărbatul cu țâțe lungi.
„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vină pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare că să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”
George Buhnici, mare classic în viață.

Desigur, pare că acum ne cocoțăm toți bloggerii, influencerii și toate femeile din România pe celebritatea domnului. Să mai facem și noi un reach, un like, un share.
Da, domne. Așa e! Nu ai cum să treci peste.
Și știți de ce?
Pentru că există femei puternice și femei mai puțin puternice.
Vulnerabile.
Sătule de mitocanii și de toți grobienii care își permit să judece. Și pentru acestea din urmă scriu acum. Și pentru mamele care au născut copii minunați și au vergeturi. Pentru adolescentele care își imaginează că asta este normalitatea gândirii.
Dar si pentru bărbații care nu sunt tocmai Momoa sau Can Yaman dar sunt bărbați fabuloși, deștepți, cu simțul umorului, iubitori, empatici.
Uite de asta scriu.
Nu am fost niciodată supraponderală. Nu am nici vergeturi. Dar probabil voi avea.

Celulită am. Acolo, cât să fie. Ba chiar, cum spuneam în articolul anterior, am avut și gușă. Din aia de pelican.
Ca atare, nu pot vorbi din perspectiva unei persoane care a experimentat bodyshaming-ul. Nu știu cum e, pur și simplu.
Dar pot vorbi din perspectiva unei persoane cu țiglele pe casă, sănătoasă emoțional în mare parte și cu rezistență la mitocănii.
Sportul a fost mereu o constantă în viața mea.
Dorința de a fi mulțumită cu ceea ce văd în oglindă m-a făcut mereu să am grijă de mine.
Pe de altă parte, faptul că iubesc prea mult pastele, înghețata și Nutella m-a motivat să dau des pe la “sălița” ca să citez acest mare classic în viață.
Și am și tatuaje, daaah…
Pentru mine sportul înseamnă în primul rând sănătate și disciplină. Chiar dacă am uneori perioade în care chiulesc de la antrenamente, revin de fiecare dată. Pentru că așa îmi țin eu mintea adunată, țâțele sus și fundul pe poziții.
Dar, acestea sunt simple alegeri ale unei persoane random.
„Ești bună!”
However, sub nici o formă nu mi-aș dori ca bărbatul pe care îl aleg ca partener să îmi facă dubiosenii de complimente de genul : Arăți ca o minoră, puștoaică, etc.
Da. Prefer să îmi spună golanescul “ești bună rău” sau mai educatul “ești frumoasă în seara asta “ (bine, fusesem și cu o zi înainte dar nah, așa i-a ieșit) decât să mă simt ca un copil fără țâțe.
Păi, cum mai facem noi sex ,tataie?
Îmi stă bine femeie, mulțumesc frumos. Îmi stă bine cu țâțe, fund, șolduri și toate acareturile.
E drept, o femeie ca mine nu s-ar uita în vecii vecilor aminuț la un bramburit ca Buhnici care visează minore și consideră că
femeile cu vergeturi îi obturează lui privirea.
Cel mult, i-aș da contactul Monicăi Carligea, prietena mea, care este un terapeut excepțional (o Găsiți pe facebook).
Iar când mă uit la un bărbat NU îi număr franzelele de pe abdomen.
Așa cum nu îi caut nici în extrasul de cont.
Și știți de ce?
Pentru că nici una nici alta nu sunt o garanție pentru un sex de calitate. Na că am zis.
Ceea ce m-a scârbit defintiv a fost modul în care acest domn cu țâțe mai mari ca ale mele a considerat să își ceară scuze.
‘O persoană obeză nu alege să fie obeză dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină nouă normalitate. Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Întrebați antrenorii de toate felurile câți copii mai ajung la sport. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat” George Buhnici
Aha. Acum am înțeles. Omul de fapt e băiat bun. Țâțele alea mari ale lui îi întunecă judecata.
Luptăm împotriva obezității jignind persoanele supraponderale. NOT.
Păi
În primul rând, că nu sala este Soluția. Asta o cred doar habarnistii cu țâțe ca el. Sala făcută de capul tău, fără antrenor și pe un corp supraponderal poate să facă mult mai rău.
O persoană obeză are nevoie să treacă mai întâi pe la doctori :endocrinolog, nutriționist, diabetolog, psiholog, etc. Nu pe la sală. Sala e ultima pe listă.
În fine, discuția ar fi mult prea lungă aici.
Ceea ce nu înțelege bărbatul cu țâțe lungi este o treabă foarte simplă:
Un corp grăsuț, cu dietă adecvată, răbdare și sport poate arăta bine într-un an. Mitocania, lipsa valorilor, sărăcia gândirii…pe astea nu le faci să arate bine nici în 100 de ani.
Ca atare, dacă recunoștea că a tras făina și a crezut că era altceva care rimează..poate era mai plauzibil. Nush, ceva acolo să radem sau măcar să vedem că regretă.
Nu pot să nu spun, în final, că găsesc dezgustătoare multe din comentariile citite.


Din păcate, multe scrise de femei. Comentarii care erau de fapt un atac la persoană, vizând-o pe soția omului, Lorena Buhnici.
Nu ai cum să fii femeie și să scoți așa ceva din tine. Nu ești cu nimic mai bună decât bărbatul cu țâțe lungi. Ești doar mică. Mică de tot. Am pus doar două exemple ca să vedeți cât de mici pot deveni unele persoane.
Oricum Lorena Buhnici o să fie noul Andi Moisescu…ca idee.
În final, vă las cu cea mai frumoasă reacție pe care am citit-o în online. Îi aparține lui Amin Zahra (medic la Terapie Intensivă):
“Domnule Buhnici, v-aș lua cu mine într-o maternitate să vedeți prin câte chinuri trece o gravidă după nouă luni de sarcină.
Să vedeți cu ce cicatrici rămân!
Dar nimic nu mai contează în ochii mamei și a proaspătului tătic, decât conexiunea care se crează între ei în momentul în care își țin în brațe copilul.
Pentru acești părinți, singurul gând este… Copilul lor să fie sănătos!
Mama mea a născut cinci copii, iar corpul ei a suferit modificări perfect normale!
Imperfecțiunile pe care le-ați înșiruit le are și mama mea și cu siguranță multe femei.
Pentru ea nu a fost mai importantă pielea imperfectă, dar atât de perfectă în ochii tatălui meu, ci fericirea pe care au avut-o la venirea noastră pe lume.
Și sacrificiul ei nu s-a oprit aici. Dacă ar fi mers zi de zi la “săliță” cu siguranță nu ar mai fi putut să petreacă timp cu noi și să ne îndrume atât de frumos.
Mândria, satisfacția ei nu stă într-un corp perfect lucrat, fără vergeturi.
Bucuria ei suntem noi: Un doctor, o profesoară de fizică, un programator, o arhitectă și un copil care își face viitorul ghidat de părinți și de frații lui.
Te-aș lua cu mine într-o secție de Terapie Intensivă să vezi cum se roagă un bărbat adevărat pentru soția lui, să mai fie lângă el, cu toate bolile și cicatricile din lume.
Cam despre asta este iubirea!!!
Sunt un om realist și nu sunt fan political correctness, dar unele subiecte sunt de neatins.” AMIN ZAHRA
Acestea fiind zise, minte mai lungă și țâțe mai scurte să îi dorim domnului Buhnici.
Și sincer aș fi vrut să văd reacțiile de astăzi din online și atunci când se făceau miștouri pe seama Oanei Roman.
Doar zic…
Dacă ți-a placut acest articol și vrei să ținem legătura te poți abona aici:
LINK ABONARE: https://samanthissima.ro/#text-2
Follow me on Instagram @samanthissima_blog
Facebook: Samanthissima
4 Comentarii
Gabriela
20 . 07 . 2022Bine zis!
Eu i-am dat cu ignor.
Abia acum observ că are ţâţe.
Mi-a zis fiica mea să croşetez sutiene pentru plajă, o vrea şi el unul? să-i fac o ofertă?
samantha
20 . 07 . 2022Gabi cred ca trebuie sa ii crosetezi sutien cu genunchi…
BaGheRa
20 . 07 . 2022Mamă, Vrăji, ești on fire. Două articole, unul după altul! Îmi place maxim… ar fi mișto să faci asta mai des… gen să scrii câte un articol în fiecare zi!
Despre „Bufnici” ăsta, mulți au zis că e beat, că e fumat… eu spun doar că este un prost arogant s-a crezut deasupra tuturor. Genul acesta de persoane, care până și nasul îl au pus pe un piedestal, care au acel… vai, dar cine sunt eu și nimeni nu e ca mine, eu unul caut să îi evit cât pot de mult. Până acum mi-a reușit!
Cât despre Lorena… acum ce să facă și ea… prost, dar e prostul ei. Bună maxim comparația cu Andi Moisescu 😁. Totuși acolo tind să cred ca și el, gândește la fel, știi tu cine se aseamănă se adună, doar că el este puțin mai evoluat și nu semnalizează.
Cât despre sport… fiecare este liber să trăiască așa cum dorește, dar să își asume consecințele. Eu sunt un gras, chelios și un stirb… dar mă simt bine în pielea mea. Cum ai zis și tu, dacă încă îți place ceea ce vezi reflectat în oglindă esti ok 🙈
Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici ca să nu plictisesc audiența.
Să ai o zi frumoasă atât tu cât și minunata ta audiență și până la următorul articol toate cele bune!
samantha
20 . 07 . 2022Pai..cam asta ar fi treaba. Sa scriu mai des 🙂 Cred ca singurul lucru pe care l-a gresit Lorena este ca nu a luat o pozitie mai clara. Dar, in fine, fiecare le stie pe ale lui. Exact cum spuneam…este noul Andi Moisescu. Eu sunt clar axata pe un stil de viata sanatos, ceea ce implica si o greutate normala. Cred ca, ceea ce trebuie sa ne placa in oglinda este in primul rand omul sanatos pe care il vedem. Indiferent de varsta.