P.S. (pentru că viața începe uneori cu sfârșitul)

Despre Traian Nuță nu poți citi decât cu un pahar de vin bun în mână!

 În urmă cu câteva zile am primit de la mentorul meu Iosif Vidoni o temă challenge cu textul “fără așteptări”.

M-am tot frăsuit și sucit încercând să potolesc  demonul “așteptărilor” care, cel puțin pe mine mă posedă cu patimă.

Făcusem deja schițe și ciorne și cumva în mintea mea se contura un text bunicel. 

Până aseară târziu…

“Șatră ești? A murit Traian Nuță!”

O secundă. Un mesaj pe care îl citești prostit, împietrit.

Nu are cum.

Nu te aștepți la așa ceva.

Cu siguranță acesta NU este un text pentru cei plictisiți de clișeicul “trăiți bă trăiți că de murit poate oricine”.

S-au scris sute de texte pe această temă.

Mii de rânduri care ne împung în spinare și ne atenționează că acordăm excesiv de mult timp job-ului, carierei, zidurilor cu plată în rate pe 30 de ani, roților în leasing, vacanțelor all inclusive.

Milioane de cuvinte scrise de oameni din toată lumea, care ne spun de fapt același lucru:

Ne acordăm cu generozitate viața unor avuții pe care nu le luăm cu noi atunci când vom pleca!

 Ne dăm prea repede timpul ca monedă de schimb și suntem convinși că avem zeci de ani înainte să “fim bine”.

Uităm că timpul este un cadou.

Timpul pe care îl ai fiind tânăr și sănătos este o comoară.

Citim astfel de rânduri, suspinăm poate o secundă și suntem bulversați o zi, hai două. Și da, de cele mai multe ori aceste texte apar atunci când cineva pleacă. 

Ne întristăm și ne spunem în suflet “a plecat prea tânăr”.

Eventual postăm un mesaj public de condoleanțe și românescul Dumnezeu să îl ierte.

Mâine trecem mai departe. Ne luăm cu viața și uităm ce am citit, fiorul de câteva secunde care ne-a străbătut.

Adunăm, contabilizăm, organizăm, plănuim totul ca și cum suntem zei și ca atare nemuritori.

Traian Nuță este și va rămâne mereu un om extraordinar. Un om lecție.

Personal ne-am intersectat prin prisma job-ului, Traian fiind un om de advertising, dar și prin prisma prieteniei lui cu un om pe care il iubesc.

Traian a pedalat cu pasiune prin viață, a creat și a iubit.

A dat lumii o fetiță extraordinară și a dăruit probabil infinit celor care au avut privilegiul de a îi fi în viață.

Dincolo de jobul lui, în el ardea patima ciclismului de performanță și a sportului în general.

De fiecare dată când posta Traian câte ceva eu mă închinam în barbă. Oboseam doar privindu-l.

Nu aveai cum să nu îl admiri.

Era imposibil să nu fii fascinat de fervoarea cu care își trăia viața și bucuria care i se citea în ochi.

Mă uit la fotografiile lui și îmi pare incredibilă puterea cu care personalitatea lui transcede. Blândețea din ochii lui, zâmbetul și bucuria de a fi alături de ceea ce iubea.

Traian a fost un om “inspirațional”.

A știut să ceară dar să și primească mult de la viață.

Un om care a dăruit mult. S-a bucurat mult. A râs mult.

Iar darurile lui vor rămâne în viețile celor care l-au cunoscut, iubit sau apreciat.

Lecțiile de viață predate de Traian vor rămâne și vor schimba în continuare destine.

Traian a fost un OM care a știut să conteze pentru viața lui dar și a celor din jurul lui.

A pedalat cu pasiune și ne-a făcut pe mulți părtași la bucuria lui de a trăi.

Să trăiești fără așteptări sau să faci ceva fără așteptări mi se pare un nonsens.

Pedalați prin viață cu pasiune, oameni buni.

Așteptați-va la ce este mai bun și mai frumos. 

Urmați-vă visul, oricât de nebunesc ar părea. Iubiți până vă arde pielea și bucurați-vă de fiecare om pe care viața vi-l scoate în cale.

Eu cred că atunci când nu ai sau nu mai ai așteptări, pasiunea începe să pălească. Este ca și cum ai aluneca pe panta blazării, pentru că este doar un pas mic până acolo.

Trăiți fierbinte și pedalați cu pasiune pentru că uneori “șoseaua” asta a vieții e tare scurtă și se poate termina brusc.

Vei fi mereu în gândurile noastre Traian și vom vorbi des despre tine.

Iți mulțumim că ne-ai fost în viață!