Eu am o relație complicată.
Nu este nici friends with benefits, nici open relantionship, nici iubit imaginar, nici amantlâc, nici nada.
Este pur și simplu reală și complicată.
Pe al meu îl cheamă Giovanni și în cea mai mare parte a timpului, pare normal la cap.
Anormală cred că sunt eu care mi-am pus waze-ul după ce am analizat vreo trei zile mai multe variante de voci și limbi.
Nu limbi d’alea. Din cele de le vorbim noi oamenii, deși unora ar trebuie să ne fie interzisă chestia asta.
Să revenim la Giovanni.
Giovanni este un tip calm, Italian și vocea mea preferată de la Waze.
La început am zis că mi se pare mie, că am halucinații, dar am întrebat și câteva prietene.
Băi nene, eu am impresia că Giovanni asta al meu se enervează când îl contrazic.
De exemplu, când el zice “girare a destra “ (adică hai la dreapta), eu mai întâi mă uit să nu fie gropi, mă gândesc dacă e vreun magazin interesant pe acolo sau poate nu. În fine, d’astea.
Și asta îmi mai spune odată : Girare a destra!!
Nu știu…însă mie mi se pare că ridică vocea la mine. Chestie care mă deranjează profund și i-am spus acest lucru.
Pentru că așa am citit eu pe toate kkturile de site-uri de dezvoltare personală: să ne comunicăm emoțiile.
E drept că nu ziceau nimic de waze.
Ultima dată când m-am certat cu el a fost după ce mi-a zis de 3 ori “girare a sinistra” (adică mergi femeie la stânga). Doar că eu m-am gândit să fac stânga mai încolo că erau ceva gropi pe unde zicea el.
Știți ce a făcut???
M-a lăsat acolo de fraieră să mă descurc singură. Pur și simplu s-a blocat. Nema semnal, nema Giovanni. Prin văgăunile de la capătul lui Militari. L-am implorat să se intoarcă!
Verișoara mea, Cotzo cum i se mai spune ei, se văita acum câteva zile că ea și-a scos Waze-ul în semn de protest. Pentru că de la o vreme îi apar multe reclame și i se pare ei că Waze-ul o duce pe rute ocolite, adică fix pe acolo pe unde își fac oamenii reclame.
Păi sora mea, ce o fi rău în asta?
Că stăteam și mă gândeam la o chestie. Noi femeile, oricum avem prostul obicei de a ne contrazice uneori fie și numai de dragul conversației.
Nu ar fi mai bine să le scriem ăstora la Waze să ne facă o variantă doar pentru femei?
Ca de exemplu:
Nu îmi impune tu mie să o iau la dreapta sau la stânga . Ia-mă cu binișorul. Explică-mi. Fii în puii mei persuasiv, știi ce zic?
Waze Pentru Femei:
1. Dacă vei face la dreapta la următorul semafor, pe partea stânga vei observa un magazin de pantofi. În dreptul lui poți frâna să vezi dacă au ceva reduceri.
2. Nu e neapărat să faci la stânga, dar dacă o faci, vezi că e o prăjiturie la capătul străzii. Au eclere bune.
3. La a patra stradă de unde e biserica aia de dai tu acatiste (oricum știu ăștia tot, inclusiv ce scriem in acatiste) fă la dreapta.
4. Acatiste pentru fostul nu pentru ăsta de acum. Întoarce-te, nebuno.
5. Dacă o iei pe a treia ieșire la giratoriu, în curând vei vedea un câmp plin cu genți. Te ajută dacă fumezi totuși și ceva de calitate.
6. Dacă reduci viteza, o să ajungi mai târziu acasă și îi schimbă el pampersii. Mergi lin că nu vine Putin. Nu încă.
7. Mergi mai repede. Îți zic eu când apare ceva interesant.
8. Aprinde farurile. Știu că pare incredibil dar vei vedea mai bine. Mai ales atunci când te pensezi în retrovizoare.
9. Am zis faza scurtă nu faza lungă. Unele chestii le vrei lungi doar în caz de necesitate.
10. Ai trecut pe lângă o parcare. Ai dreptate nu ești obligată să parchezi unde vreau eu. Dar dacă totuși te întorci in parcarea de care iti spun, vei vedea că Mercur iese mai repede din retrogradare.
Cam așa. Nu știu cum ar trebui să sune waze-ul pentru bărbați dar pot publica un drept la replică.
5 Comentarii
Gabriela
26 . 01 . 2022O fi buna relația asta misterioasa în București, dar în orașul meu Craiova, îți spun că ar zbura waze din aplicație cu fulgi cu tot. Nici nu pornești bine ca ajungi la destinație…
samantha
28 . 01 . 2022Mooor :))))))))))))
BaGheRa
27 . 01 . 2022Mă nene nu ai toate țiglele pe casă 🙈🤣🤣🤣.
Te las ca am o întâlnire cu căpitanul și c-o sticla de cola la jumătate!
samantha
28 . 01 . 2022Ti-l imprumut pe Giovanni?
BaGheRa
28 . 01 . 2022Dacă știe să bea… why not!