“Inventing Anna” sunt de fapt 10 episoade la care asiști cu gura căscată și îți poți lua notițe, dacă vrei să trăiești Inventând o Viață.
Una care nu este a ta, dar ar putea fi.
Serialul rulează pe Netflix din luna februarie, dar cum mintea mea a fost acaparată până acum de nebunia războiului, nu am avut stare să îl duc până la capăt.
Trailerul îl puteți viziona AICI (Click pe link)
Cine este Anna?
Acum, evident că nu o să vă povestesc pe îndelete tot filmul, vă las și pe voi să vă enervați până la capăt.
Sau poate nu.
Anna Delvey are vreo 26 de ani și este în realitate o Anna Sorokina.

Anna Delvey este la granița dintre Gen Z (generația născută între 1995- 2010) și Millenials.
Anna Sorokina este o adolescentă banală, care a emigrat împreună cu familia, din Rusia într-un orășel anost din Germania.
Anna Delvey are un tată multimilionar și un trust fund de 60 milioane de euro.
Anna Sorokina nu are nimic. Are un tată șofer de camion.
Anna Delvey îl trimite pe Escrocul de pe Tinder, Simon Leviev să joace tabinet.
Anna Sorokina nici nu ar ști că există Tinder.
Vivian cea bună și Anna cea rea.
Jurnalista Vivian Kent (în realitate, personajul este inspirat de Jessica Pressler) încearcă să facă lumina în cazul controversat al Annei Delvey.
Arestată în New York cu câteva capete serioase de acuzare, printre care fraudă fiscală, escrocherie, furt calificat, etc, Anna își așteaptă procesul în închisoarea Rikers.
Axa umană Vivian – Anna forțează zona de empatie în detrimentul Annei.
Pentru că Vivian, cu hainele ei mototolite, îmbrăcată neîngrijit, pare mereu “fată bună”.
Anna, pe de altă parte, este o mică capodoperă. A mean one.
Și dacă unele au avut norocul de a se naște în familii bogate, având luxul ca mod de viață, Anna a creat totul singură. Ea a fost autodidactă. A devenit un Lux ea însăși.

Anna vorbește 7 limbi și nu își comandă vinul cel mai scump. Ea comandă anul și regiunea și știe exact la ce local să îl găsească.
Ea intră in high-life ul din New York și socializează cu Donna Zaveri, Susan Alcot, Patricia Conti, etc. Bate palma cu Andre Balasz și Richie Nobu.
Anna nu își face nuntă moca, la o cârciumă cu flori de plastic pe tavan, cum se poartă pe la noi în urbe.
Nu se pozează crăcită pe capota unei mașini.
Anna se pozează în fața unui avion particular. Altă ligă, zic.
Anna Delvey este însă stil de la A la U. Pentru că de la U încolo deschide gura și mai scapă și ea niște mitocănii de “Oscar”.
Toți dăm din coate. Și toți vrem să trăim uneori Inventând o Viață nouă.
Ești tentat să emapatizezi cu Vivian.
Pentru că este o fată care dă din coate și muncește pe brânci. Care vânează un articol bun și aproape că naște în redacție.
Doar că și Vivian este pe undeva la fel de oportunistă ca și Anna. Doar că, într-o altă formă.
Anna a vrut lux.

Și nu a fost dispusă să muncească excesiv pentru asta.
Cu un simț al stilului nativ, ea s-a strecurat în high life-ul din New York cu o ușurință cel puțin ciudată.
Deși reală, povestea Annei suferă pe ici pe colo unele lacune sau omisiuni intenționate.
Escroacă sau sociopată?
Eu cred că nici una nici alta, până la capăt.
Anna nu are vreun simț al empatiei, jignește gratuit și fără sens. Doar pentru că poate. Sau poate pentru că vrea să provoace.
“Cu ce te-ai îmbrăcat? Arăți săracă.”
“Ești gravidă sau doar foarte grasă?”.
Dar în esență, chiar și Anna a vrut să fie parte din elita socială. Să aibă prietene (Neff), să facă parte din grupuri, să fie plăcută. Ori, sociopații numai asta nu fac.
Lipsa empatiei, a spune lucrurilor pe nume într-o formă dură, evident nu te plasează în zona persoanelor plăcute. Dar nici în zona clinică, așa cum s-a sugerat.
Anna încerca să pună pe picioare un proiect în valoare de 40 milioane de dolari.
Și să o facă Inventând pur și simplu o altă Viață.
Și este foarte posibil să fi reușit asta dacă nu se îneca la mal.
Pentru că , fără îndoială este un guru al manipulării.
Imagine, Bani, Putere
Anna Delvey (interpretată superb de Julia Garner) pare să dețină la un moment dat cărțile magice pe care toți ni le dorim.
“Să tragi din greu. Să muncești din răsputeri”.
Oare nu asta auzim cu toții încă de mici?
Cu toate acestea, social media abundă în influenceri care par să nu facă nimic și totuși să ducă o viață de milionari.
Țoale frumoase, mâncare bună, mașini, etc.
Și atunci? Cum să îți dorești să muncești ca un sclav pe plantația de bumbac în loc să huzuresti și tu așa?
Filmul este o bună explicație pentru fascinația Generației Z pentru influenceri, dar nu numai a lor.
Milioane de followeri pentru niște persoane despre care nu ai putea spune cu exactitate ce plus valoare aduc în viață reală.
Chiar dacă pe sărite (eu nu am rezistat chiar la toate episoadele), Inventing Anna merită văzut.
Este posibil să vă răspundă la câteva întrebări.
Și este posibil să vă placă totuși, măcar un pic de Anna Delvey. Să regăsiți în ea o parte din ceva ce ne dorim cu toții. Mai pe față sau în secret.
Dacă ți-a placut acest articol și vrei să ținem legătura te poți abona aici:
https://samanthissima.ro/#text-2
Instagram @samanthissima_blog
Facebook: Samanthissima
2 Comentarii
BaGheRa
22 . 03 . 2022Nu am văzut filmul, dar mi se pare cumva cam ciudat sa te dai ceva ce nu poți să fi. Bine sunt destule cazuri, de persoane care traiesc din smecherii… dar trebuie să ai și foarte mult tupeu și stapanire de sine la început să te dai ceva ce nu poți să fi.
Facută, odată sau de două ori, deja ajungi să intri în pielea personajului și presupun că deja de acolo odată intrat în horă… joci din inerție.
samantha
23 . 03 . 2022E de vazut, macar cateva episoade. Uneori trebuie doar sa fluturi banii…