Hai Hui prin Veneția – Episodul 2

Hai Hui prin Veneția

Mă ceartă uneori prietenul meu Baghera că nu scriu des. Și nu sunt constantă.  Bine, el de câte ori mă ceartă are dreptate.

Și de câte ori îmi da câte un sfat, îl rumeg și îl învârt pe toate părțile, iar apoi îl pun în acțiune.

Baghera mă citește de pe vremea când scriam fără paragrafe, pe blogul vechi. Și bănuiesc că acum este și el uimit când a primit notificarea că am publicat.

Pentru că:

Și sper ca de acum înainte să reușesc să livrez mult mai des articole de calitate și să îmi găsesc în sfârșit echilibrul unui program de lucru. Dar, despre asta vorbim în alt articol.

Așa cum spuneam în prima parte, îmi doream de foarte mult timp să ajung la Veneția. 

 Aveți aici linkul cu Prima parte a articolului Hai Hui prin Veneția:

https://samanthissima.ro/2022/11/hai-hui-prin-venetia.html

Bănuiesc că uneori lucrurile sau situațiile se întâmplă nu neapărat atunci când vrei tu, ci când ai nevoie de ele.

Cam așa și Veneția. Cred că acum venise timpul ei. Un timp în care am putut să o asimilez așa cum merită. Să o privesc fără să mă satur, să umblu fără să obosesc.

Și să o mănânc.

Eu am ciudata convingere că ajungi să cunoști cu adevărat un popor atunci când îi mănânci mâncarea. Stați liniștiți, nu am ifose de vreun guru culinar și nici dovezi științifice în acest sens.

Pur și simplu asta cred eu.

Și de câte ori plec către o destinație nouă, încep să mă gândesc din avion: oare ce o să mâncăm, cât aș putea să mănânc, ce prăjituri au, cum o fi cappuccino, dar înghețata cum o fi?

Măcar din nebunia asta a mea, tot se mai întâmplă câte ceva bun. Reușesc să descopăr și să îmi aduc rețete despre care nu aveam habar și să le reproduc acasă.

De câte ori mănânc ceva bun, interesant, nu mă las până nu fac rost și de rețetă. Iar în Italia, chestia asta chiar nu este dificilă, mai ales dacă ai norocul să vorbești binișor italiană. Cum spuneam în prima parte, ca o țărancă din Puglia, dar măcar mă fac înțeleasă.

La Veneția știam sigur că o să mănânc paste. Eram curioasă cum sunt pastele din regiunea Veneto.

Pastele Veneției

Știam din povestiri că sunt un pic “mai altfel” și muream de curiozitate.

Ei bine, acel un pic mai altfel NU îl găsești în realitate la localurile din zonele turistice. Pe unde te ia foamea mai exact.

Acolo vei găși paste bune, relativ corecte, dar “turistice”.

Iar dacă aveți un buget limitat, cel mai bine ar fi să alegeți locaurile de pe străzile mai îndepărtate de San Marco.

Sunt și mai ieftine și au și mâncare mai bună.

De evitat restaurantul Convivio lângă San Marco. Scump și cu mâncare proastă.

Un minus al restaurantelor din zonele turistice este personalul. În majoritate covârșitoare personal asiatic, te faci destul de greu înțeles, chiar și în limba engleză. În plus, dacă ești genul care apreciază chelnerii italieni, care par să danseze cu pizza când o aduc la masă, haioși și guralivi, uită-i.

Vei avea parte de priviri reci, indiferență și o engleză aproximativă.

Am mai întâlnit personal Italian doar în micile negoturi de familie sau în locantele de la periferie.

Bepe Bigoi

Trecusem de podul Rialto și ne rătăciserăm pur și simplu pe străduțe, când am ajuns în fața locantei lui Bepe.

Bepe  (strada Campiello Dei Meloni 1472, aproape de Rialto) este cu siguranță locul unde îmi vei mulțumi că ai ajuns.

În fața vitrinei lui Bepe m-am simțit cumva jumătate om – jumătate purceluș.

Ba chiar, judecând după felul în care mi se 

umezisera ochii doar privind cum învârte omul ăla polonicul prin 

sosuri, am început să mă îndoiesc

 de sănătatea mea mintală.

Cât să mănânci?

Cum să vrei să mănânci din nou când tu abia te târăști după ce tocmai ai mâncat o pizza?

Oameni buni, vă jur…rămăsesem așa în geam, un amestec dubios între fetița cu chibrituri și purcelul năzdrăvan, când m-a trezit omul din reverie : Signorina, e fermatto.

Adică, am închis. Kaput paste. Nada. Finish.

Kanetz filma cum ar zice Putin după ce ne trimite bomba nucleară.

Acum, voi să nu credeți că mi-am văzut de viețișoara mea și am încheiat capitolul Bepe – paste- vad eu cum le fac loc.

Nicidecum.

A doua zi  pe seară, eram aliniate la geam, nu una, ci  4 Fetițe cu chibrituri și ochii sticloși în care puteai vedea cum înoată paste cu sos pesto.

Bigoli

Adică ce face Bepe sunt niște paste lungi, din grâu dur, a căror caracteristică principală este rugozitatea.

Treaba asta le permite să rețină mult mai bine sosurile și condimentele.

Nu..nu vreți să știți cum cânta îngerii când le mesteci.

Cu 7-8 euro la Bepe primești o caserolă cu o mână de paste și un polonic de sos. Te ține de foame vreo câteva ore bune.

O să îmi mulțumești în gând. Sau..

La Bepe fiind varianta “to go”, noi am mâncat pe treptele unei biserici din apropiere.

Mă rog, elegant spus am mâncat. Am crăpat în noi în pastele alea și eu am lins și cartonul.

Risi e Bisi

Este o altă mâncare venețiană, despre care nu vă pot spune nimic pentru că eu nu aș mânca-o nici plătită. Este un fel de risotto cu mazăre, care arată ca o supă. Ceva verde și vâscos adică…

Iar eu sunt genul care alege mazărea din salata boeuf.

Ca idee, graficul de cum să mănânci fără să rămâi falit ar fi cam așa:

Dimineață :

Cafea și panini la greu (găsești cu 5-6 euro)

Prânz:

O pizza prin zonele mai ferite (găsiți și la felie în unele locații), sau arancini (sunt niște chiftele cu orez și fel de fel de chestii, inclusiv mozzarella sau  carne, care sunt bombă calorică dar țin de foame – aprox 3-4 euro).

În ghetoul evreiesc de la periferia cartierului Canareggio le găsiți chiar și cu 2 euro). Ar mai fi și cicheti dar noi românii nu ne săturăm cu așa ceva (niște mini chestii gen sandwich cu trei lulele amețite pe ele)

Seara :

Pește, fructe de mare sau Paste (între 12- 20 euro în funcție de zonă) și musai o înghețată. Noi am mâncat bine la Antica Locanda Moratin, Vini da Gigio și La Bottiglia de exemplu.

La desert, dacă mergeți în preajma sărbătorilor de iarnă  încercați și Nadalin.

Este ceva între  chec și panetone să zicem, tipic venețian, deși seamănă cu Ciambella din Sicilia.

Se vinde și la felie și întreg și este destul de sec (merge cel mai bine cu cafea).

Canolli

Nu m-au dat pe spate, adică după ce am mâncat Canolli la mămica lor în Palermo e cam greu să dau notă bună.

În plus, în multe pasticerii, arătau cam vechi și dubioși.

(va uitați mai ales la cei cu fistic și dacă crema are crăpături..mai bine vă vedeți de baschetii umblatori).

Tiramisu

Nici atât. Așa zisa rețetă venețiană mie nu mi-a zis nimic. În afară de pa. Sunt versiuni care spun că Tiramisu s-a născut la Treviso, dar cum totuși în Italia s-a născut și Pinocchio nu mă miră că se bat între ei: ba în Toscana, ba în Veneto, ba în Liguria, ba în Veneția unde era desertul preferat al curtezanelor.

En fine, pe mine Tiramisu de aici nu m-a dat pe spate. E drept am mâncat în Veneția nu în Treviso.

Nu includ însă în categoria generală de tiramisu și pe cel pe care l-am mâncat la Café Florian, în Piazza San Marco.

Însă, era tiramisu semifreddo. Probabil cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată.

Înghețată

Și ca să termin cu mâncatul, în Veneția am mâncat însă cea mai bună înghețată.

Cum le-am spus și fetelor, neamul meu de la daci încoace nu a mâncat așa înghețată.

Veți găsi muuulte multe feluri, dar asta din poză e bombă. O să îmi mulțumiți din nou.

Eu mi-am luat Bacci și Nociolla.

Vestitul Spritz Venetiano (aperol, prosecco și portocale) nu l-am testat dar avem o scuză: eram chitite pe Moscato, un “vin de femei”, dulce și frizante. Adică, un soi de Prosecco dar dulce.

Shopping

În Veneția noi nu am făcut. Nici nu era bugetat și sincer nici nu am avut timp de asta.

Dacă totuși aveți asta în plan, mie una îmi plac mult mult de tot magazinele Luisa Spagnoli, iar în Veneția chiar am văzut mai multe locații cu outfituri super cool.

Pe ce mi-aș fi dat banii fără ezitare, dacă nu aș fi avut în plan achiziționarea unui telefon nou cam expenssive, ar fi fost fără îndoială bijuteriile.

Voi știți că una dintre nebuniile mele sunt cerceii. Nu știu, pur și simplu nu știu cum am rezistat să nu îmi iau o pereche.

Mbine, m-a ajutat și prețul.

Dar, dacă nu aveți problemă de buget, dincolo de podul Rialto, când vă afundați pe străduțe, o să găsiți o mulțime de magazine de bijuterii.

Motivul pentru care vedeți doar poze  făcute noaptea, este pentru că doar noaptea am avut curaj să mă apropii de ele.

Altfel, pe timpul zilei nu aș mai fi fost așa vitează cu bugetul.

Prețurile pornesc de la 150 euro și nu prea au limita în sus. Dar, eu le-am găsit absolut fabuloase.

Librăria Aqua Alta

Este iarăși un loc pe care îl veți găsi mereu pe lista locurilor de văzut în Veneția. Și despre care voi scrie în articolul următor.