Inițial am crezut că încep să scriu doar o postare scurtă pentru voi.
O postare despre aceste zile superbe. Dar, pur și simplu gândurile mele s-au hotărât să se așeze cuminți,
unele peste altele în acest articol.
Un articol despre Lumina din Noi.
Cred că dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu câțiva ani că va veni o zi în care eu voi lăsa frâiele
unor proiecte exclusiv în mâinile echipelor, aș fi crezut că e nebun.
Dar uite că fix asta s-a întâmplat. Cu voia dar și cam fără voia mea.
Pentru că pur și simplu, cineva m-a extras din toată viața mea și m-a plantat temporar într-un proiect
professional care presupunea prezența mea 100%.
A fost primul Paște în care nu am făcut mai nimic. Și nici astăzi nu fac nimic special.
Pur și simplu m-am bucurat de el, am contemplat cumva tot ce se întâmplă în jurul meu și am simțit
exact titlul acestui articol:
Lumina din Noi!
Primul drum pe care l-am făcut săptămâna trecută a fost evident la șantierul copiilor, Grădina cu Povești.
Grădina cu Povești este Grădina terapeutică și senzorială pe care o construim acum în curtea Institutului Oncologic Fundeni, din fondurile donate de către voi.
Las aici linkurile dedicate acestui proiect dar și modul în care puteți dărui și voi câte un copac pentru copiii mei roz.
Despre Proiect: citeste aici Grădina cu Povești
Alte articole legate de proiect: Arhitectura Iubirii si Andrei
M-am așezat lângă Tudor, bradul copiiilor mei și am început să filmez în jurul meu.
Nu știu de ce, prin lentila camerei parcă văd altfel Grădina.
Aleile sunt aproape gata, pavajele de la Elis Pavaje sunt superbe și vesele așa cum mi le-am dorit,
iar Grădina Alpină a început deja să se aclimatizeze.
Să nu vă supărați pe mine dacă mă bucur ca un copil de zilele acestea ploioase dar tare bine le fac pinilor mei de Himalaya din Grădina cu Povești.
M-am uitat în jur și am simțit efectiv o lumină.
Poate pentru că stăteam lângă Tudor și l-am întrebat ce a mai fost pe aici, poate pentru că fix când
vorbeam cu el mi-au căzut câteva ace în palmă și am simțit cum mă mângâie.
Poate ceva din foșnetul lui de brad superb mi-a spus:
„Sunt bine, uite că îmi dispar acele galbene și m-am obișnuit aici.„
Cu Tudor am o legătură specială și fire invizibile mă leagă acum de mama lui.
Despre Tudor am scris anul trecut aici: Tudor
Lumina din Noi!
Apare atunci când stăm liniștiți și ne oprim să contemplăm pur și simplu viața.
Pe a noastră dar și pe a celor în drumul cărora ne întamplăm.
Este un Dar să o poți simți și o liniște pe care aproape o poți auzi.
Și nu are legătură cu nimic din nebunia comercială a acestor zile.
Lumina din Noi
Este probabil acolo în fiecare zi, nu doar de Paște.
Și cred că depinde de noi să o apărăm de vânt și întuneric așa cum ne apărăm lumânarea la biserica,
în Noapte de Înviere.
Și cum ne străduim să aducem lumina Învierii în casă, fără să o stingem, probabil că tot așa ar trebui să ne apărăm și
Lumina din Noi!
În fiecare an de Paște, îmi aduc aminte de Andrei, elful meu roz de la Fundeni.
Andrei se ruga mereu în genunchi lângă pat și privea pe geam.
“În noaptea asta Dumnezeu deschide geamul și ne aude pe toți cum ne rugăm”
Asta credea Andrei despre Noaptea de Înviere.
Și de atunci, asta simt și eu.
Dumnezeu nu este Chef să ne verifice oalele și friptura.
Iar Paștele nu este despre ce ai pe masă și în stomac.
Ci despre ce ai în suflet.
Pentru că degeaba ai masă plină dacă întorci privirea de la cei care nu au.
Degeaba ții post dacă pasul tău se grăbește pe lângă omul sau animalul flămând.
Degeaba faci curat în casă dacă sufletul îți este în dezordine și murdar.
Mă simt real recunoscătoare și binecuvântată în acest Paște atât de simplu pe care îl am.
Pentru tot ce mi s-a întâmplat în ultima vreme, pentru atât cât am și împăcată cu ceea ce nu am sau am pierdut.
Am o liniște în mine pe care pur și simplu simt nevoia să o împart cu voi.
Simt o lumina în suflet și știu că și în voi este. În toți este Lumina aceasta. Iar eu îi spun..
Lumina din Noi!
Paște Binecuvântat!
Dacă ți-a placut acest articol și vrei să ținem legătura te poți abona aici:
LINK ABONARE APASA AICI
https://samanthissima.ro/#text-2
Follow me on Instagram @samanthissima_blog
Facebook: Samanthissima
TikTok: Samanthissima Blog
5 Comentarii
Cozmin
18 . 04 . 2023Superb
samantha
18 . 04 . 2023Multumesc, Cozmin
BaGheRa
18 . 04 . 2023Jos pălăria, Vrăji, pentru tot ceea ce ai reușit să realizezi cu acest proiect. Pentru mine a fost primul an în care masa mea a constat într-un sandwich cu pui, primul an în care nu am mâncat ouă fierte și/sau vopsite. Primul an în care ziua de Paște pentru mine a fost fix ca și orice altă zi.
Parcă ieri se râcâia cu escavatorul, mi-a venit să scriu aspiratorul. Sunt sigur că va fi ceva minunat atunci când va fi gata.
samantha
18 . 04 . 2023Pai trebuia sa zici ca iti trimiteam eu niste cheese cake:)). Da, parca ieri dadeam cu aspiratorul ca bine zici. Mai avem cateva luni de munca si sper ca la 1 iunie sa fie gata macar partial, cat sa imi pot scoate copiii la aer.
Violeta
19 . 04 . 2023„Lumina din Noi este probabil acolo in fiecare zi”, dar cand se expande si se transforma in ceva frumos, pentru cei ce au nevoie de bine si frumos, ii putem multumi lui Dumnezeu ca ne-a dat aceasta sansa.
Nu e usor sa faci lucruri minunate, trebui sa fii curajos, creativ si tenace, dar puterea vine din forta „luminii”.
Oamenii te felicita si te admira sincer pentru ceea ce reusesti sa realizezi, tu aproape ca nu intelegi -de ce , pentru ca in sinea ta stii ca nu puteai face altfel, e „lumina din tine” care te ghideaza , iar tu te supui si te bucuri de ea.
Nu e pentru toti si nu e mereu , dar e minunat cand se intampla.
Hristos a inviat!